Până acum, o persoană care dorea să-și schimbe numele sau să-și modifice statutul civil, dar nu putea să se prezinte personal pentru depunerea actelor necesare, era nevoită să împuternicească un avocat prin intermediul unei procuri speciale obținute la notar.
Proiectul USR adoptat de Senat simplifică procesul pentru oameni, eliminând mai mulți pași. Acum, ei trebuie doar să găsească un avocat care să-i reprezinte și să încheie un contract de asistență juridică, fără să mai aibă nevoie de procură specială. Avocatul poate apoi să-i reprezinte în fața autorităților sau instituțiilor statului, pe baza împuternicirii avocațiale.
„Această inițiativă legislativă înseamnă mai puțină birocrație pentru cetățeni, adică economie de timp și de resurse. În plus, oferind avocatului dreptul de a-și reprezenta clientul în baza împuternicirii avocațiale, se ușurează și munca funcționarilor serviciilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaște și înțelege mult mai bine dispozițiile și implicațiile legii. USR se ține de cuvânt: Mai puține hârtii inutile pentru români”, a declarat deputatul USR Brian Cristian.
Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa merge către dezbateri și vot final la Camera Deputaților.
(sursa: Mediafax)