Evenimentul marchează începutul unui demers necesar pentru locuitorii Sectorului 3 al Capitalei: dezvoltarea unui Complex Spitalicesc Multidisciplinar – Spitalul de Urgență Sector 3, un proiect care își propune să răspundă nevoilor tot mai mari de servicii medicale moderne, accesibile și de calitate. Prin acest demers, inițiatorii își propun nu doar dezvoltarea unei infrastructuri medicale, ci și crearea unui model de colaborare între cetățeni, specialiști și autorități, orientat către nevoile reale ale oamenilor.
Organizatorii subliniază că acest proiect nu este doar o viziune instituțională, ci un efort colectiv, care are nevoie de sprijinul și implicarea comunității. Scopul este acela de a crea un spital modern, capabil să ofere servicii medicale complexe, la standarde ridicate, chiar în inima Sectorului 3. „Credem că acest proiect poate deveni realitate împreună cu oamenii comunității și cu sprijinul celor care cred în accesul la servicii medicale moderne și de calitate”, spune dr. Valeria Herdea, președintele AVISS3.
La eveniment pot participa toți cei interesați, invitația fiind deschisă pentru toată lumea care dorește să fie parte dintr-o inițiativă cu impact real asupra viitorului comunității. Pentru o bună organizare, participanții sunt rugați să își confirme prezența la adresa de e-mail office@spitaluldeurgentasector3.ro sau la numărul de telefon 0722 353 852.
Agenda evenimentului
Data: 29 aprilie 2026, ora 10.00
Locație: Cinema City, ParkLake Shopping Center
Prezentarea Asociației AVISS3 și a misiunii sale
Prezentarea principalelor proiecte aflate în dezvoltare
Detalii despre viziunea privind Spitalul de Urgență Sector 3
Sesiuni de discuții privind implicarea comunității în acest proiect