Jurnalul.ro Ştiri Observator Suspiciune de coronavirus în Bacău, în cazul unui tânăr venit din China

Suspiciune de coronavirus în Bacău, în cazul unui tânăr venit din China

Suspiciune de coronavirus la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău. Un bărbat abia întors din China acuză simptome specifice gripei, scrie Antena 3.

Bărbatul a spus că abia a revenit din China în urmă cu opt zile. 

S-au luat imediat măsurile specifice, s-au prelevat probe și s-au trimis la Institutul Matei Balș.

În acest moment se așteaptă rezultatele care vor stabili exact despre ce e vorba. 

„Din ce date avem la acest moment, este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, care studiază în China și care a venit în Bacău în urmă cu opt zile. A acuzat febră inclusiv în avion, dar ulterior nu a mai avut stare febrilă. În schimb a tușit, iar acum s-a prezentat la UPU cu dureri musculare, care pot fi și un efect secundar al acestei tuse. A fost introdus în camera de izolare, i se efectuează toate investigațiile necesare, s-a luat legătura și cu Institutul Matei Balș, așteptăm rezultatele”, a declarat Alin Năstasă, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău, potrivit Deșteptarea. 

Medicul Tudor Ciuhodaru - "În cel mai bun caz, diagnosticul se stabilește și în contextul epidemiologic. E semnificativ, dacă ai călătorit într-o zonă de risc sau ai avut contact cu o persoană care a fost bolnavă și apare acea simptomatologie pseudo-gripală, cu febră, cu frisoane, cu simptome respiratorii, cu un examen radiologic sugestiv, cu teste care pot depista aceste coronavirusuri, nu se poate lua în calcul o astfel de ipoteză diagnostică. Dar evident că fiind vorba de o afecțiune virală și neexistând un tratament specific, se merge pe o terapie simptomatică adaptată contextului clinic". 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri