Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Suntem singura țară democratică în care SRI face anchete penale, ca în comunism

Tăriceanu: Suntem singura țară democratică în care SRI face anchete penale, ca în comunism

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi copreşedintele ALDE, a vorbit vineri seara despre abuzurile ”statului de drept”. Invitat în cadrul emisiunii Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, Călin Popescu Tăriceanu a spus că în România statul de drept este doar un desen de fațadă și că este nevoie de o schimbare.

”De o bună bucată de vreme am semnalat derapajele a ceea ce numim statul de drept în România. Avem de toate, însă dacă ne uităm mai în detaliu, iar decizia CCR confirmă asta, statul de drept este doar un desen de faţadă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai declarat că România este singura țară democratică în care SRI a devenit organ de cercetare penală, ca pe vremea comuniștilor. „Constatăm încălcările grave ale principiilor separaţie puterilor în stat. Constatăm că cercetarea penală, în loc să fie apanajul procurorilor şi al poliţiei judiciare, intrase în grădina SRI-ului. Cred că suntem singura ţară democratică în care SRI a devenit organ de cercetare penală. Nu este însă ceva original, exista în perioada comunistă, când Securitatea efectua şi anchete penale”, a mai spus Tăriceanu, la Subiectiv.

VEZI VIDEO, PE ANTENA3.RO

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri