Cei care practică medicina tradițională chineză consideră că organele sunt legate de un anumite puncte ale corpului prin canale de energie. Astfel, dacă trebuie să tratăm un organ sau să îl facem să funcționeze mai bine trebuie să masăm și să punem presiune pe anumite zone.
Tehnica se aplică și atunci când vrem să slăbim, presopunctura dovedindu-se eficientă mai ales pentru accelerarea metabolismului. Potrivit HealthyFoodHouse.com, prin masarea următoarelor patru puncte vom reuși să scăpăm de țesutul adipos, să ne îmbunătățim arderile și să ne controlăm apetitul.
1. Față
Masându-vă fața, veți reuși să vă normalizați apetitul și să reduceți anxietatea. Punctul pe care trebuie să puneți presiune se află între nas și buza superioară. Masați locul timp de 5 minute, de două ori pe zi.
2. Braț
Masajul acestui punct va stimula funcționarea intestinelor și va normaliza temperatura corporală. Zona în care trebuie să apăsați este extrem de importantă, deoarece influențează întreg fluxul energetic. Masați timp de un minut, de două sau trei ori pe zi punctul aflat în interiorul brațului, la câțiva centimetri de cot.
3. Picior
Acest punct, intitulat Zu San Li, este cel mai utilizat în presopunctură. Masajul său aduce numeroase beneficii precum accelerarea digestiei și prevenirea și reducerea proceselor inflamatorii.
Specialiștii în presopunctură susțin că persoanele supraponderale pot scăpa de jumatate de kilogram într-o săptămână masând acest punct al longevității.
Zu San Li se află sub rotulă și poate fi identificat astfel: acoperiți-vă genunchiul stâng cu palma dreaptă, iar pe dreptul cu stânga și între inelar și degetul mic, veți descoperi o adâncitură între oase.
Masați acest punct în sensul acelor de ceasornic de 9 ori, pe fiecare picior. Masajul ar trebui să dureze aproximativ 10 minute. Totuși, nu aplicați metoda înainte de culcare, pentru că ar putea duce la insomnii. Nu trebuie să vă îngrijoreze nici ușoara durere în timpul masajului, aceasta fiind un semn al eficienței.
4. Ureche
Masajul acestui punct va contribui la accelerarea metabolismului, ceea ce va duce la pierderea kilogramelor în exces. Masați delicat lobii și puneți presiune pe fiecare ureche utilizând degetul mare timp de trei minute. Repetați de trei ori în fiecare zi.