Valorile de trafic sunt intense, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către litoral.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sâmbătă dimineață pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt intense.
Pe anumite tronsoane se circulă în coloană.
Poliţia Rutieră indică mai multe rute alternative pentru şoferi:
Bucureşti - DN 2 -Urziceni –– Urziceni – Hârşova – Constanţa – DN 2A
Bucureşti – DN 3- Fundulea A2 –Lehliu – A2.
Prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577.
Infotrafic sfătuieşte conducătorii auto să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, să respecte limitele legale de viteză, să folosească luminile de întâlnire, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie, să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc, să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii, să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate. În cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.