El i-a întâmpinat cu un scaun cu rotile pe cei care-şi parcau maşinile în locuri nepotrivite şi le oferea ajutorul, ca şi cum respectivii ar fi fost persoane cu dizabilităţi.
'Bună ziua, am venit să vă ajut. E un loc pentru handicapaţi aici, aţi parcat pe el', le spunea Mircea Bravo celor care îşi parcau maşinile pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi.
Unii dintre şoferi au înţeles mesajul şi au eliberat imediat locul de parcare, însă cei mai mulţi au încercat să îşi justifice gestul. Alţii l-au tratat cu indiferenţă sau dispreţ şi şi-au lăsat în continuare maşina parcată pe locul destinat persoanelor cu handicap.
Videoclipul a stârnit discuţii aprinse pe pagina de socializare. AGERPRES