Jurnalul.ro Ştiri Externe Un deţinut de la Guantanamo refuză să părăsească închisoarea americană

Un deţinut de la Guantanamo refuză să părăsească închisoarea americană

Un deţinut yemenit care a primit permisiunea de a părăsi închisoarea militară americană de la Guantanamo, unde a petrecut 14 ani, a decis să rămână în tabăra situată în insula Cuba, a explicat vineri un purtător de cuvânt al Pentagonului, relatează AFP.

Mohammed Ali Abdullah Bwazir urma să fie transferat miercuri, dar el s-a răzgândit în ultimul moment, a explicat Gary Ross.

"Nu putem discuta detaliile deciziei unui deţinut de a nu accepta un transfer către o terţă ţară, de a nu accepta oferta de relocare", a mai spus Ross.

Prizonierul yemenit rămâne totuşi pe lista persoanelor cu transfer aprobat şi responsabilii vor continua să încerce să-l facă să părăsească această închisoare creată în urma atentatelor din 11 septembrie 2001, potrivit aceleiaşi surse.

În închisoare au fost circa 680 de prizonieri în timpul activităţii ei de vârf în 2003. Administraţia Obama încearcă din 2009 să închidă această închisoare controversată.

"Vom începe din nou să încercăm să negociem cu diferite ţări" transferul acestui deţinut, a subliniat Ross.

Avocatul lui Bwazir, John Chandler, a explicat pentru Miami Herald că clientul său a devenit ca un personaj din filmul "Închisoarea îngerilor" (1995), care nu se mai poate adapta la viaţa din afara închisorii.

Potrivit dosarului său publicat de New York Times, Mohammed Ali Abdullah Bwazir a luptat în rândurile fostului şef Al Qaida Osama Ben Laden, în mod special pentru Brigada arabă 55.

Pentagonul a anunţat joi transferarea a doi deţinuţi din închisoare în Bosnia şi Muntenegru, ajungând la 91 numărul de prizonieri rămaşi la Guantanamo.

Dintre aceştia, 34 au transferul aprobat de autorităţi. Ceilalţi rămân închişi pe termen nelimitat fiind consideraţi prea periculoşi sau în aşteptarea procesului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri