Jurnalul.ro Ştiri Justitie Urmăriţi la nivel internaţional, aduşi în ţară de poliţişti

Urmăriţi la nivel internaţional, aduşi în ţară de poliţişti

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţia Română a adus în ţară nouă persoane, în zilele de 9 şi 10 mai, pe numele acestora fiind emise mandate de executare a pedepsei privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

Astfel, la data de 9 mai, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Mureş, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost escortat din Germania, fiind condamnat de Judecătoria Luduş la 6 ani şi 4 luni de închisoare, a informat IGPR.

La aceeaşi dată, a fost adus un bărbat, de 42 de ani, din Maramureş, urmărit internaţional. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Târgu Lăpuş, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 4 luni.

La data de 10 mai, un alt bărbat, de 29 de ani, din Arad, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Tribunalul Dolj a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă.

La aceeaşi dată, a fost adus un bărbat, de 30 de ani, din Braşov, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Braşov, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 3 luni.

Totodată, la data de 10 mai a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus un bărbat, de 61 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tăierea arborilor. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Moineşti, pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 8 luni.

Un alt bărbat, de 30 de ani, din Suceava, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiunii rutiere. Judecătoria Rădăuţi a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 4 ani de închisoare.

La data de 10 mai a.c., un tânăr, de 23 de ani, domiciliat în Tulcea, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de participare la un grup infracţional organizat, a fost escortat din Franţa, fiind condamnat de Tribunalul Brăila la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Totodată, un bărbat, de 31 de ani, din Botoşani, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere, a fost escortat din Austria, fiind condamnat de Judecătoria Dărăbani la 2 ani şi 2 luni de închisoare. La aceeaşi dată, a fost adus un bărbat, de 51 de ani, din Mehedinţi, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Orşova, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 ani şi 2 luni.

Cei în cauză au fost încarceraţi, în vederea executării mandatelor.

Subiecte în articol: urmariti international tara politisti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri