Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Viaţa pe datorie. Statul ia lunar de la bănci peste 3,5 miliarde lei

Viaţa pe datorie. Statul ia lunar de la bănci peste 3,5 miliarde lei

de Daniela Ivan    |   

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 3,635 miliarde de lei, în luna iunie, de la băncile comerciale, potrivit prospectelor de emisiune. Cea mai mare parte a banilor, circa 3,2 miliarde de lei, provine din licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie. Faţă de luna mai, împrumuturile programate de MFP sunt mai mici cu 200 de milioane de lei şi sunt cele mai reduse din acest an, după luna februarie, când au fost planificate 3,49 miliarde de lei. Sumele sunt destinate refinanţării datoriei publice şi a deficitului bugetar.

 

O primă licitaţie va avea loc pe 7 iunie, când Ministerul Finanţelor va emite certificate de trezorerie cu discount, în sumă de 300 de milioane de lei, pe o perioada de 182 de zile, conform prospectelor de emisiune. În mai, ministerul a organizat o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 500 de milioane de lei, dar a împrumutat de la bănci doar 185,2 milioane de lei, pentru o perioadă de 12 luni, la un randament mediu de 2,89% pe an. Tot în iunie, Finanţele au mai programat şapte licitatţi de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,9 miliarde de lei, care ar putea fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive.

Suma totală pe care Ministerul de Finanţe a luat-o până acum, în acest an, de la bănci este de aproape 20 de miliarde de lei. Cei mai mulţi bani i-a împrumutat în ianuarie, 4,4 miliarde de lei, iar cei mai puţini, în februarie, respectiv 3,49 miliarde de lei. În restul lunilor, împrumuturile au variat între 3,824 şi 3,83 miliarde de lei.

În afară de banii pe care-i ia de pe piaţa internă, Ministerul Finanțelor are în vedere atragerea de resurse financiare de pe piețele externe, prin emiterea de euro-obligațiuni în volum de 4,5-5,0 miliarde de euro (echivalent), în funcție de evoluțiile, condițiile și oportunitățile oferite de aceste piețe. Ministerul are în vedere reducerea riscului de refinanțare, prin extinderea duratei medii rămase a portofoliului de titluri de stat, în condiții avantajoase de cost, precum și consolidarea rezervei financiare în valută existentă la dispoziția Trezoreriei Statului și diversificarea bazei investiționale, se arată într-un document elaborat de Ministerul Finanţelor.

 

48-50 mld. lei este valoarea estimată a titlurilor de stat pe care le va emite Trezoreria pentru acoperirea datoriei de pe piaţa internă în acest  an

 

Cea mai mare parte a banilor împrumutaţi se duce către plata pensiilor şi salariilor bugetarilor

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri