Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Vladimir Putin, roast istoric în prima ediție iUmor din cel de-al zecelea sezon

Vladimir Putin, roast istoric în prima ediție iUmor din cel de-al zecelea sezon

Personaje istorice și contemporane îi vor ține pe cei trei jurați iUmor în alertă pe tot parcursul sezonului zece, începând de duminică, 14 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

În prima ediție iUmor din cel de-al zecelea sezon, actorul Răzvan Popescu va intra în pielea lui Vladimir Putin pentru un roast la care Mihai Bendeac, Delia și Cheloo nu vor avea curaj nici să clipească, nici să riposteze. ”Mi-e frică să vorbesc despre Vladimir Putin, dacă mă trezesc cu vreo dronă?”, a mărturisit Delia amuzată.

În fiecare ediție din cel de-al zecelea sezon, un personaj istoric își va face intrarea pe scena iUmor. Rând pe rând, nume cunoscute precum Donald Trump, Madonna, Einstein sau Pablo Escobar îi vor lua la ”roast” pe cei trei jurați.

Cel de-al zecelea sezon iUmor, care va avea premiera duminică, 14 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, se anunță cu totul neașteptat. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise este. Serialul ”I mai mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”I mai mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.

 

 

 

Subiecte în articol: iumor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri