Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vom avea autostrăzi private

Vom avea autostrăzi private

Guvernul a adoptat primul pachet de investiţii strategice care vor fi realizate prin parteneriat public-privat. „Adoptăm primul pachet de investiţii strategice, care vor fi realizate prin parteneriat public-privat. Mă refer la autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov, autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni, autostrada Bucureşti - Craiova - Lugoj, de la Craiova şi ramificaţie spre Calafat. Avem apoi oraşul medical - universitar complex „Carol Davila”, care se va construi în zona de nord a Capitalei, lângă Aeroportul „Henri Coandă”. Tot în parteneriat public-privat avem operarea de servicii pentru cele 15 spitale din reţeaua CFR”, a declarat premierul Viorica Dăncilă. Potrivit şefei Executivului, complexul „Carol Davila” se va întinde pe o suprafaţă de 300 de hectare şi va cuprinde Spitalul Republican, Facultatea de Medicină, un campus universitar şi medical, un institut medical de cercetare şi o zonă comercială şi de agrement. Autostrada Târgu-Neamţ-Iaşi-Ungheni va avea 100 de km, Autostrada Ploieşti-Râşnov peste Carpaţi-

109 km, iar Autostrada Sudului- 550 de km.



 

Subiecte în articol: autostrăzi private
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri