În lipsa unor certitudini din partea investitorilor spanioli, fanii dinamoviști au început să facă haz de necaz: „Poate intrăm în insolvență de mână cu Barcelona”, cu referire la situația în care se află acum clubul catalan. Și aceștia chiar au dreptate. Situația financiară de la club o conduce pe Dinamo spre o reintrare în insolvență, dacă mult-promisele milioane de euro nu vor intra urgent în conturile de la București. De exemplu, pentru deplasarea pentru meciul cu Viitorul, echipa s-a împrumutat de bani la terți. Mai mult, luna aceasta vine scadența plății salariilor jucătorilor nou-veniți la echipă pe salarii mari, în timp ce nu au fost achitate datorii mai vechi mult mai mici. Astfel, variantele sunt trei: fie spaniolii virează milioanele promise și toate problemele dispar, fie se va cere îngăduință și răbdare, fie intrarea, din nou, în insolvență și revenirea clubului la fostul patron, Ionuț Negoiță. Datoria urgentă a lui Dinamo a ajuns, în acest moment, la 7,5 milioane de euro.
Haioasă este asemănarea cu „gaura” descoperită la FC Barcelona după demisia fostului președinte, Josep Maria Bartomeu: 750 de milioane de euro, datorie de exact 100 de ori mai mare față de „gaura” de la Dinamo. Mai mult, și la clubul catalan se pune problema unei eventuale intrări în insolvență, ocazie cu care fanii dinamoviști spun, cu umor negru: „Se pare că proiectele spaniole nu mai funcționează nici în Spania, nu doar la Dinamo”.