x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum faci un crossover dintr-o maşină mică

Cum faci un crossover dintr-o maşină mică

de Cătălin F. Vărzaru    |    15 Iun 2016   •   19:15
Cum faci un crossover dintr-o maşină mică

La circa un an de la apariţia noului i20, Hyundai a lansat pe piaţă un facelift care vrea să transforme modelul de clasa B într-un fel de crossover căruia i-a zis Active. Cam cum a ridicat Dacia Loganul de la rang de sedan, la cel de Sandero Stepway. Doar că în cazul coreenilor este vorba de aceeaşi maşină, care a primit ceva modificări de design exterior. Însă supriza nu stă atât în asepect, ci în ceea ce e dincolo de el.


i20 Active propune cumpărătorului un model compact de dimeniuni mici care vrea să împace cumva şi dorinţa de aventură în familie restrânsă şi conforul unei maşinii comode. Ca şi i20, Active vine cu o linie sportivă care îl înscrie în seria deschisă de Elantra. Automobilul se face remarcat prin luminile de zi cu led montate sub un plastic alb care se prelungesc până la jumătatea aripilor şi prin spatele îndrăzneţ, cele două elemente fiind legate de linii care aduc micuţa maşină în ton cu linia actuală de design. Schimbările de design exterior sunt vizibile la Active faţă de i20. În primul rând, calandrul tip fagure este splituit în două părţi de un spoiler lat din plastic care ţine la tăvăleală şi care imită un bullbar. Caroseria a primit pe tot perimetrul, în partea de jos, un bandou negru lat menit să facă faţă unui eventual traseu mai greu sau off road. Au fost înlocuite şi proiectoarele de ceaţă de la cele elegante de stradă de formă rectangulară, ajungându-se la unele rotunde care sunt gândite să-şi facă treaba mai mult decât să arate bine şi să fie protejate la impact printr-o suprafaţă vitrată cât mai redusă. Soluţia a fost adoptată şi pentru lămpile de ceaţă de pe spate care sunt bicolore fiind folosite şi pentru marşarier. Ca şi în partea frontală, în spate există un spoiler mare din plastic mat capabil să preia nu doar şocuri, ci şi mici zgârieturi fără probleme estetice. Mai există, de asemenea, câteva mici elemente care să scoată în evidenţă caracterul mai spotiv al lui Active decât al modelului i20. Cum ar fi un capac din plastic argintiu pentru rezervor sau bare suporţi la aceeaşi culoare pentru un eventual portbagaj pe plafon. Coreeni au umblat nu doar la design, pentru a concepe noul activ, ci şi la elemente mecanice.

Mai înaltă

Prima observaţie este că Active are garda mai înaltă decât fratele lui. Mai precis, cu 20 de mm, ceea ce conferă o poziţie mai înaltă la volan. Şi nu doar prin ridicarea caroseriei, ci şi printr-o poziţie mai înaltă pe care şoferul o are la volan. Interiorul lui i20 Active nu diferă de cel al lui i20. Este construit într-o combinaţie de culori cu cele ale caroseriei. Plasticele tari şi prăfuite au fost înlocuite cu unele mai fine, combinate cu elemente moi care astfel preîntâmpină scârţâielile care apar odată cu trecerea timpului. Intresante sunt luminile de noapte care albăstresc întreg interiorul luminând discret fiecare butonaş. Interiorul albăstrit nu e foarte plăcut, dar e practic. Consola centrală este garnisită cu un port de USB şi două sloturi de priză. Conectarea telefonului prin bluetooth se face destul de uşor, iar comenzile sunt accesibile de pe volan şi pot reda inclusiv melodii de pe telefon. Sistemul audio, în ciuda prezenţei celor două tweetere, este slăbuţ şi distorsionează la volum maxim. Portbagajul are o capacitate de 326 litri.

Lucuri utile

Tot în categoria confort pot fi enumerate funcţia de follow-up şi cea de iluminare a colţului maşinii în funcţie de direcţia de viraj. Scaunele sunt bune, dar nu excelează în confort. Deşi permite reglajul pe înălţime, scaunul şoferului este plasat mai sus decât cel de pe i20, conferind o vizibilitate mai buna asupra traficului. Scaunele din faţă sunt încălzite, la fel şi volanul, pentru intrarea lor în funcţiune fiind nevoie de acţionarea unor butoane. Pasagerii din faţă au la dispoziţie două compartimene pentru pahare şi un torpedou refrigerat atunci când este pornit aerul condiţionat.

Un litru turbo

Odată cu noul i20 Active, Hyundai a introdus pe acest segment şi motorul turbo de 1 litru pe benzină. Este vorba de un propulsor Kappa în trei cilindri care dezvoltă 100 de cai putere al un cuplu de 172 de Nm, încă de la 1.500 de rot pe minut. Motorul a fost proiectat special pentru piaţa europeană la Centrul Tehnic Hyundai Motor din Germania. Această variantă de motorizare este prima dintr-o nouă generație de propulsoare de mici dimensiuni, cu turbo compresor, care dispune de un sistem nou de răcire, favorizând funcționarea optimă a catalizatorului.

Cât consumă

Constructorul spune că motorul montat pe i20 Active, o maşină care cântăreşte la gol 1.160 de kg, ar trebui să consume în regim mixt circa 4.8 litri la 100 de km, ceea ce ar echivala cu emisii de CO2 de 110 g/km. Eu am testat modelul prin Bucureşti şi am reuşit să obţin nu un minim, pentru că nimeni nu-şi ia maşină ca să scoată consumuri record cu ea, ci o cifră care se asortează mai bine cu un trafic bucureştean. Într-o zi ploioasă în care totul şoferul simte nevoia să se arunce în automobil şi maşinile care răsar din astfalt, la o medie de viteză de 12 km/h, computerul de bord mi-a indicat un consum de 12,4 litri la 100 de km. Asta cu tot concursul sistemului start-stop prezent pe maşină. În reprize sportive, motorul a dovedit că poate trage foarte bine şi face echipă bună cu etajarea cutiei de viteză în cinci trepte. Ieşit din comun este sunetul pe care îl scoate noul propulsor. O combinaţie de motor supraturat, de turbină, şi un sunet jos ce aduce aminte de un diesel. Pe autrostradă, la o viteză regulamentară, i20 Active ajunge la un consum decent de circa 5,5 litri la 100 de km. Chiar dacă motorul pare unul nervos, pentru a ajunge până la 100 de km pe oră, i20 Active are nevoie de 10,9 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge este de 176 de km/h. i20 Active nu a fost încă supus testelor EuroNCAP, însă fratele său geamăn a obţinut la teste din 2015 patru stele, scorul probabil şi al faceliftului testat. Oricum, Active vine în dotarea standard cu şase airbaguri. Preţul lui i20 Active, oferit într-o singură echipare şi motorizare, este de 14.464 de euro cu TVA, şi 12.664 de euro cu tichet Rabla, cu circa 600 de euro mai mult decât al unui i20.

Avantaje

- cilindree mică

- tehnologie

- bun pentru drumuri grele

Dezavantaje

- este oferit într-o singură variană de echipare şi motorizare

- zgomotul motorului

- consumul în trafic aglomerat


 

- 100 de cai putere dintr-un motor de 1 litru cu trei cilindri

- 10,9 secunde, sprintul până la 100 de km pe oră

- 600 de euro mai scump un Active decât un i20

×