Renault a decis să lanseze o provocare în segmentul maşinilor de familie cu aptitudini sportive. Până la apariţa noului Megane RS care promite 300 de cai la roată, Renault face un pas important pentru armonizarea dorinţelor clientelei de maşini noi şi hot. Megane GT ar putea mulţumi un şofer care după ce merge liniştit cu copilul la şcoală, face pe pilotul în drum spre birou. Megane GT aduce ca argumente un raport bun calitate preţ şi tehnologii de clasă premium. Preţul ajunge însă la 22.250 de euro.
Testul de patru zile pe care l-am făcut cu noul Megane GT n-a fost un coup de foudre pentru că ne-am mai întâlnit acum cinci luni cu prilejul lansării. Doar că atunci n-am apucat să simt din plin ce poate noul GT. Acum, că nu l-am mai împărţit cu niciun coleg de breaslă, l-am încercat pe îndelete şi l-am iscodit cât de mult am putut. Şi, în plus, am avut şi ocazia să simt cum a trecut noul Megane testul timpului. Un test scurt, dar intens, pentru că m-am suit chiar în maşina cu care acum cinci luni am mers către Sfântu Gheorghe. Acum GT a ajuns la aproape 17.000 de kilometri parcurşi, toţi în teste. Când facem un calcul privind efortul depus de maşină în drive test faţă de exploatarea maşinii personale, ar trebui să socotim ca la vârsta câinilor, adică să înmulţim timpul de câteva ori. Şi am avut surprinderea să constat că n-a apărut nici un scârţit, nu s-a desprins nimic, plasticul a rezistat fără urme de folosire, iar trenul de rulare a mers ca nou.
Cu ce se laudă
Pentru că este un material dedicat testului cu GT, înainte de a vorbi de noul Megane, trebuie să fac referire la tehnologiile care vor să facă din creaţia Renault o sportivă. Iar noul GT mi-a făcut impresia că se apropie mai mult de actualul RS, chiar dacă nu este atât de “sălbatic”, decât de clasicul Megane. Ce propune noul GT? În primul rând o altă abordare a motorului turbo pe benzină de 1,6 litri şi 205 cai putere. Alta decât cea pe care o oferă Talisman, o executivă gândită în primul rând pentru confort. Cei 205 cai putere vin însoţiţi de un cuplu de 280 de Nm care se simte de la turaţii mici, de 2.600 de rot pe min. Trecuţi prin cutia automată cu dublu ambreiaj, cei 205 cai putere reuşesc un sprint până la 100 de km/h în doar 7,1 secunde. Cutia în trepte schimbă foarte rapid, delayul fiind de doar 0,3 secunde. Pentru a atinge aceste performanţe, Renault a facut apel la diviza sa Sport şi a împrumutat câteva tehnologii. Cum a fi sistemul “Launch Control”. El funcţionează cu ajutorul padelelor de schimbare a treptelor de viteză prezente pe volan şi permite sprintul ca din puşcă la liniuţă. Pe bord apar trei stopuri care avertizează şoferul că se apropie de momentul de forţă. Un sistem care există pe maşinile sport premium şi pe care Renault îl are implementat pe RS. Multi Change Down este un alt beneficiu de pe urma inginerilor care se ocupă de invoaţii pentru Formula 1. Sistemul „Multi Change Down” permite schimbarea mai multor trepte de viteză inferioare simultan, pentru a ajunge direct în treapta optimă la ieșirea din viraj.
Patru roţi directoare
În premieră în segmentul C, Renault a adus ceva ce se vedea doar pe maşinile scumpe. Este vorba de şasiul Active Drive cu patru roţi directoare, aşa numitul 4 control. La viteze de până la 60km/h, roţile din spate virează opus celor din faţă până la un unghi de 3,5 grade. Avantajele sunt o rază de virare mai mică pentru o manevrare mai uşoară şi reducerea unghiului de acţionare a volanului. Cu cele patru roţi directoare, Megane GT virează într-un unghi cu până la 10% mai mic decât la sistemul cu două roţi directoare. Pe serpentine, sistemul celor patru roţi directoare se simte cel mai bine pentru că îţi lasă senzaţia de pivotare, ca şi cum ai folosi frâna de mână. În plus, permite parcarea în spaţii strânse fiind necesare mai puţine manevre decât cele care ar trebui făcut în mod normal. Practic, Meganul care are 4,35 metri lungime se comportă la manevre ca un Clio care necesită o rază de bracare de doar 10,8 metri, în loc de 12 metri. Avantajele sistemului se simt şi în cazul unui condus sportiv care pune în evidenţă mai bine mişcările rapide printr-o creştere a agilităţii şi manevrabilităţii. Un alt test care pune în evidenţă sistemul 4 control este testul elanului, adică ocolirea unui obstacol apărut brusc pe şosea. La viteza de peste 60km/h, sistemul 4 control mută accentul pe precizia virării. Roţile din spate se mişcă în aceeaşi direcţie cu roţile faţă ceea ce duce la îmbunătăţirea stabilităţii. Sistemul Active Drive controlează forţa centrifugă care tinde să scoată vehiculul spre exterior prevenind astfel supravirarea. Axa spate intră pe o traiectorie ideală cu ajutorul roţilor din spate care vireaza în cele mai multe situaţii într-un unghi de mai puţin de două grade pentru stabilitate, dar într-o situaţie de urgenţă se poate ajunge şi până la 3,5 grade.
Setări la alegere
Renault a ţintit, cu noul Megan, un public cât mai larg căruia să se adreseze cu un punct forte al segmentului C. Aşa că şi GT se vrea în primul rând o maşină de familie, chiar dacă are scaune faţă sport şi 205 cai putere. Locurile din spate pot fi foarte comod ocupate de copii. Şi cum pentru ei nu este indicată o cursă rapidă, şoferul poate apela la butonul multi-sense. Acesta dă accesul la trei moduri predefinite de exploatare a maşinii şi unul pentru personalizare la discreţie. Presetate sunt modul Sport, care poate fi accesat direct şi de pe un buton aflat pe consola centrală, dar şi la un mod Confort şi unul Neutral. Toate cele trei au setări diferite pentru trenul de rulare, puterea furnizată de motor, suspensii, dar şi de modul de utilizare a climei, mai ales dacă se urmăreşte un condus ecologic. Presetarea este însoţită nu doar de o modificare hard a automobilului, ci şi de una vizuală. Se schimbă grafica bordului integral digital şi culoarea luminilor ambientale. Pe modul personalizat, şoferul poate alege între cinci culori ambientale care sunt răspândite nu doar pe bord şi consola centrală, dar şi pe portiere. De asemenea, poate fi setat şi sunetul din habitaclu, între unul sport şi unul normal.
Cât consumă
M-am suit în Megane GT cu strângerea de inimă că drumul pe care îl vom parcurge împreună cu un plin de 50 de litri va fi spectaculos, dar scurt. După patru zile și 550 de kilometri parcurşi am constatat că mai avem în rezervor suficientă benzină pentru încă vreo 50 de kilometri prin Bucureşti. Şi majoritatea kilometrilor făcuţi în cele patru zile de teste au fost în modul Sport, pentru că oricât de mult aş fi vrut să merg Eco sau Confort, nu mă puteam abţine să nu simt puterea celor 200 şi sunetul sportiv. Consumul m-a surprins. Un mix de serpentine, autostradă şi Bucureşti a condus la un consum de 6,8 litri la sută după 251 de km parcurşi la o viteză medie de 61 de km/h. În oraş, trafic bară la bară plus sprinturi sport, am ajuns la 10,5 litri la sută. Recordul l-am atins păstrând o viteză medie de 80 de km/h cu ajutorul cruise controlului, moment în care pe vreo 20 de km am atins un consum de 3,6 litri la sută.
Reproşuri
Mai puţin prietenoasă cu pasagerii a fost suspensia. Gândită pentru modul sportiv, aceasta s-a dovedit a fi prea rigidă chiar şi pe modul confort, ca să nu mai spunem de cazul în care se trece pe o groapă sau peste limitatoare de viteză. Un alt neajuns este vizibilitatea limitată, atât pe spate cât şi în dreptul montanţilor laterali. Şoferul este ajutat la manvere de parcare de senzorii plasaţi de-a lungul maşinii, însă în trafic trebuie să meargă pe experienţă. Megane GT oferă şi alte tehnologii pe care le au în standard maşinile premium. Cum ar fi cruise controlul adaptativ care afişează timpul până la impactul cu maşina din faţă în raport cu viteza la un moment dat, faruri cu LED şi faza lungă automată care monitorizează participanţii la trafic şi face astfel încât să evite orice situaţie de orbire pe timp de noapte sau un sistem de sunet Bose de o claritate impecabilă. Figura centrală a interiorului este sistemul R-link 2 care se bazează pe o tabletă de 22 de centimetri dispusă vertical care permite accesul la orice tip de informaţii, inclusiv navigaţie. Sistemul ar putea să pară încâlcit la prima vedere, dar multe dintre opţiuni pot fi accesate şi cu ajutorul butoanelor de pe volan. Megane GT are un preţ de 22.250 de euro cu TVA fără tichet rabla.
Cifre
- 384 de litri, volumul portbagajului
- 230 de km/h, viteza maximă
- 1.467 kg, greutatea Megane-ului GT
Avantaje
- Motorul şi cutia de viteze
- Raportul calitate/preţ
- Tehnologie şi dotări
Dezavantaje
- Suspensii tari pentru o maşină de familie
- Vizibilitate
- Posibilităţi limitate de combinare a opţionalelor