x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May au interzis la emisiuni până în 2017

Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May au interzis la emisiuni până în 2017

07 Iul 2015   •   15:24
Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May au interzis la emisiuni până în 2017

Cunoscuţii realizatori britanici de televiziune Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, gazdele emisiunii 'Top Gear', nu pot realiza o emisiune similară în Marea Britanie pentru canalul ITV până în aprilie 2017, potrivit unei clauze din contractul acestora cu grupul BBC, scrie variety.com.

BBC plănuieşte reluarea emisiunii Top Gear într-un nou format avându-l ca prezentator pe cunoscutul moderator britanic de radio Chris Evans, care actualmente prezintă emisiunea 'TFI Friday' de pe Channel 4, urmând ca difuzarea emisiunii Top Gear să înceapă în aprilie anul viitor.

Potrivit cotidianului Daily Mirror, citând o sursă anonimă, clauza din contractul cu BBC nu-i poate opri pe cei trei prezentatori să semneze cu platformele online Netflix sau Amazon cu care se află deja în negocieri şi nici cu ITV, dar nu pot realiza o emisiune despre sectorul auto până în aprilie 2017, când expiră contractul lor cu BBC.

În luna mai presa a relatat că cei trei jurnalişti britanici s-au întâlnit cu şeful de programe al reţelei ITV pentru a negocia o posibilă colaborare.

Potrivit BBC, emisiunea Top Gear, care se bucură de o audienţă internaţională de peste 350 de milioane de oameni, este cel mai popular show reality de televiziune.

În luna martie a acestui an grupul BBC a hotărât că nu va mai reînnoi contractul lui Jeremy Clarkson după agresarea producătorului emisiunii Oisin Tymon. Ulterior şi ceilalţi doi jurnalişti Richard Hammond şi James May, precum şi producătorul executiv Andy Wilman au hotărât să părăsească emisiunea în semn de solidaritate cu Clarkson.

×