x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto O baterie de mașină poate să reziste mai mult – iată cum îi prelungești durata de viață!

O baterie de mașină poate să reziste mai mult – iată cum îi prelungești durata de viață!

19 Ian 2024   •   16:03
O baterie de mașină poate să reziste mai mult – iată cum îi prelungești durata de viață!

O baterie de mașină joacă un rol important în funcționarea automobilului pe care îl conduci, încă din momentul în care urci la volan. Toți șoferii știu că, dacă acumulatorul este descărcat, pornirea motorului devine imposibilă. În plus, acesta furnizează energia necesară pentru a alimenta sistemul electric, responsabil cu pornirea farurilor și a semnalizatoarelor, cu sistemul audio și de navigație sau cu instalația de climatizare.

Energia stocată într-o baterie mașină de pe https://automag.ro/acumulatori-baterii-auto îndeplinește funcții importante chiar și atunci când motorul este oprit. De exemplu, alimentează ceasul, sistemul de alarmă și memoria necesară funcționării anumitor sisteme ale autoturismului. Prin urmare, este esențial să cumperi un produs de cea mai bună calitate și apoi să faci tot ce depinde tine pentru a-i asigura o funcționare cât mai îndelungată.

Principalii factori care influențează durata de viață a acumulatorului

Durata de viață este influențată major de frecvența cu care folosești automobilul și de lungimea deplasărilor pe care le faci. Drumurile prea scurte nu permit realizarea unei încărcări complete, ceea ce duce la o uzură mai rapidă. Același efect nedorit îl au și pauzele prea îndelungate în folosirea mașinii. Dacă rămâne în parcare pe durata mai multor săptămâni, de pildă, acumulatorul va avea de suferit. În schimb, sunt recomandate deplasările frecvente, pe distanțe medii sau lungi.

O baterie de mașină poate fi afectată și de folosirea excesivă a sistemelor electrice ale autoturismului, precum instalația de climatizare aflată mereu la capacitate maximă sau existența unui sistem audio super-performant, dar care solicită o cantitate mare de energie.

Vremea își pune, la rândul său, impactul asupra duratei de utilizare. Temperaturile extreme, în special cele foarte scăzute de pe durata iernii, pot să aibă ca rezultat o descărcare mai rapidă. O rezistență superioară este obținută la temperaturi medii, iar în acest sens poate fi de real folos un garaj. Parcată aici, mașina nu se va afla în bătaia soarelui, în zilele caniculare de vară, și nici nu va fi afectată de ger și de crivățul iernii ca atunci când este lăsată în aer liber.

Atenția acordată întreținerii este, la rândul său, importantă. Trebuie să respecți întocmai recomandările producătorului și, de asemenea, să verifici periodic aspectul acumulatorului, pentru a te asigura că nu au apărut probleme. De exemplu, o baterie de mașină cu carcasa umflată ori deteriorată reprezintă un semnal serios de alarmă. Șoferii trebuie să cunoască și faptul că, pe cât posibil, e recomandat să fie evitată expunerea la umiditate.

Este relevantă, bineînțeles, și calitatea acumulatorului pe care îl achiziționezi. Pentru a alege produsul potrivit, trebuie să respecți întocmai indicațiile din manualul de utilizare al automobilului, în ceea ce privește dimensiunile, capacitatea de încărcare sau tipul bornelor. De asemenea, se pot dovedi de mare folos mărturiile și recenziile persoanelor care au folosit deja modelul respectiv. Ca regulă generală, un producător de încredere, recunoscut pe plan intern și internațional pentru calitate, este întotdeauna preferabil unei mărci necunoscute, despre care nu știi nimic sigur și care nu oferă o garanție reală.

Ține cont de toate aceste recomandări atât dacă folosești acumulatorul original, din fabrică, cât și dacă l-ai schimbat deja cu o baterie mașină cumpărată ulterior! În acest fel, vei reduce cheltuielile și vei beneficia de cea mai bună calitate pe o perioadă cât mai îndelungată de timp.

 

 

 

×