x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Peugeot vine Frankfurt Motor Show cu două “avioane”: RCZ-R şi ONYX

Peugeot vine Frankfurt Motor Show cu două “avioane”: RCZ-R şi ONYX

de Sebastian S. Eduard    |    28 Aug 2013   •   16:52
Peugeot vine Frankfurt Motor Show cu două “avioane”: RCZ-R şi ONYX

La cea de-a 75-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt, Peugeot îşi dezvăluie noile sale modele şi strategii. În cadrul acestui eveniment, se vor lansa noul Peugeot 308 şi modelele restilizate: 3008 şi 5008; modelele BlueHDi (tehnologie exclusivă de depoluare Diesel Euro 6), oferta hibridă Diesel HYbrid4, modelul demonstrativ 208 HYbrid FE şi conceptul 2008 HYbrid Air.

Dar nu despre asta ne propunem să vorbim ci despre noile “avioane” din flota Peugeot, concept car-urile RCZ-R şi ONYX.
Exclusivistul RCZ-R este o versiune inspirată de emblematicul coupé sport RCZ, ce a atras deja peste 50.000 de pasionaţi, şi va deveni începând din 2014 cel mai puternic model de serie din istoria mărcii.

Noul propulsor de 1.6 l şi 270 CP – record de putere specifică pentru categoria sa – respectă normele Euro 6, reducând nivelul emisiilor de CO2 la 145g/km, poziţionând astfel RCZ R la un înalt nivel de performanţă şi eficienţă.
Semnătura exclusivistă, senzaţiile intense la volan, şasiul coborât şi roţile pe 19’’ conferă RCZ-ului R o postură deosebit de expresivă.

Continuând tradiţia super-maşinilor Mărcii, ONYX va frapa cu siguranţă, şi el, imaginaţia vizitatorilor Salonului de la Frankfurt.
Siluetă radicală şi sculptată de 4,65 m, înfrumuseţată de anvelopele pe 20’’, ONYX ascunde o inimă de atlet: sub carcasa de carbon, propulsorul V8 hibrid HDi 3,7 l de 600 CP, instalat în poziţie centrală în spate, cutia de viteze cu 6 trepte, suspensiile, sunt rezultatul know-how-ului concurenţial de înalt nivel.
Caroseria atrage prin contrastul materialelor şi nobleţea patinei lăsate de timp şi kilometri: cupru pentru aripi şi portiere, carbon negru mat pentru celelalte părţi ale caroseriei.


×
Subiecte în articol: peugeot