x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Probleme la piesele esențiale ale mașinii? Repari sau schimbi?

Probleme la piesele esențiale ale mașinii? Repari sau schimbi?

12 Dec 2022   •   14:06
Probleme la piesele esențiale ale mașinii? Repari sau schimbi?
Sursa foto: Shutterstock.com

Deținerea unui autovehicul impune responsabilitate pentru starea lui tehnică. Nu doar inspecțiile periodice sunt o obligație a posesorului sau a celui care conduce mașina, ci și remedierea problemelor care apar. Cei mai mulți aleg să schimbe componentele defecte ale mașinii lor. Totodată, există și piese, sisteme care pot fi reparate. Sunt argumente și în favoarea înlocuirii piesei stricate, dar și pentru reparare. Pentru a alege una sau alta dintre variante trebuie să iei în calcul două elemente esențiale: siguranța și costurile.

Siguranța pe primul plan

Sunt elemente tehnice ale mașinii foarte complicate și, totodată, esențiale pentru buna funcționare a acesteia. Defecțiunea acestora nu doar că imobilizează în parcare mașina, dar implică și costuri importante. Cu toate acestea, pentru că principalul aspect de care trebuie ținut cont este siguranța în trafic, a alege înlocuirea rămâne cea mai înțeleaptă decizie.

O alternativă pe care merită să o iei în calcul este apelarea la serviciile de dezmembrări unde poți găsi piese importante pentru mașină la prețuri foarte convenabile. Orice mecanic cu experiență îți va recomanda, de exemplu, să alegi o cutie de viteze la fel cu cea a mașinii tale, de la o mașină rulată, și datorită faptului că aceasta va fi mai ieftină, dar și pentru că se va potrivi exact pe modelul și marca de mașină pe care o ai.

Economie de timp

Înlocuirea unei piese, indiferent care este ea, aduce o importantă economie de timp, pentru că mașina va sta pentru o foarte scurtă perioadă în service. Uneori, componenta timp este esențială atunci când mașina este folosită frecvent, iar deplasarea cu aceasta este necesară pentru a ajunge la job sau pentru a duce copiii la școală. Sunt situații când alternativele la mașina personală nu există sau sunt foarte costisitoare.

Economia pe care o poți realiza înlocuind piesa mai are un aspect care se raportează la viitor. Reparația unei piese nu oferă garanția că aceasta va funcționa bine pe o perioadă rezonabilă de timp, așa cum se întâmplă atunci când optezi pentru înlocuire.

Durata de viață

Sunt elemente ale mașinii care sunt făcute să dureze pe o perioadă nelimitată, în timp ce altele au o perioadă de funcționare optimă limitată. Cel mai simplu exemplu este acumulatorul. Indiferent de calitatea lui, indiferent cât de protejată este mașina în zilele și nopțile reci, inevitabil, acesta se va epuiza.

Nu este singurul exemplu. La fel se întâmplă cu plăcuțele de frână, cu cărbunii electromotorului și cu anvelopele. Și în cazul acestora soluția înlocuirii este cea mai eficientă, mai sigură și, de cele mai multe ori, cea mai rentabilă. Nu poate fi neglijat nici faptul că înlocuirea unei piese va determina costuri pentru manoperă mai mici decât atunci când se va opta pentru reparație.

Îmbunătățești mașina

Deși este posibil ca unele elemente defecte să poată fi reparate o dată sau chiar de două ori, această soluție poate atrage după sine deteriorarea altor componente. Este un motiv temeinic pentru a alege înlocuirea, mai ales atunci când este vorba despre o piesă uzată și veche.

Înlocuirea va prelungi durata de viață a mașinii, o va face mai sigură și mai eficientă și va îmbunătăți vehiculul.

Decizia de a repara sau de a înlocui este una personală și depinde în mare măsură de timpul pe care-l poți aloca, de bugetul și de cum te raportezi la mașină. Deseori, între ceea ce vrem și ceea ce se poate există diferențe, astfel că o decizie finală corectă poate fi luată după ce vei analiza opțiunile disponibile împreună cu mecanicul mașinii tale. Experiența lui este o garanție că vei face cea mai bună alegere.

 

Sursa foto: Shutterstock.com

×