Raliul Dakar, cea mai dificilă cursă de anduranţă din lumea automobilismului, se pregăteşte să schimbe din nou continentul, urmând să părăsească America de Sud, unde s-a desfăşurat începând din 2009, pentru a se muta, după toate probabilităţile, în Arabia Saudită începând din 2020, informează presa de specialitate.
Deşi nu s-a difuzat, pentru moment, niciun comunicat oficial în acest sens, pilotul saudit Mohammed Al Twaijiri a anunţat pe contul său de Instagram că legendara competiţie va avea loc de anul viitor în ţara sa.
"Oficial, Raliul Dakar în Arabia Saudită. Începând din 2020 şi pentru cinci ani. Aşteptăm anunţul oficial din partea autorităţilor", a scris Al Twaijiri pe contul său de Instagram, conform site-ului automundo.com
Publicaţia Cycle News, dedicată informaţiilor din motociclism, scrie la rândul ei, citând surse anonime, că mutarea Raliului Dakar în Arabia Saudită este realizată "în proporţie de 99%".
Cotidianul sportiv spaniol Marca afirmând, la rândul său că "acordul este total" în privinţa organizării Raliului Dakar în Orientul Mijlociu, cursa urmând să se desfăşoare "în totalitate" pe teritoriul Arabiei Saudite, ţară care "va plăti 15 milioane de dolari pentru fiecare ediţie".
Anul acesta, Raliul Dakar s-a desfăşurat integral în Peru, după refuzul celorlalte ţări de pe continent de a mai găzdui cursa, din diverse motive, iar responsabilii societăţii care gestionează această competiţie au afirmat că există posibilitatea plecării din America de Sud, începând din 2020.
AGERPERES