Primul efect global al scandalului Dieselgate la nivel global a fost schimbarea ierarhiei producătorilor auto. Toyota a anunţat că a depăşit VW şi a redevenit numărul 1 mondial.
Pe de altă parte, apar tot mai multe informaţii despre motoarele măsluite. Două studii realizate în Norvegia şi Marea Britanie dezvăluie faptul că o maşină diesel ajunge să emită mai multe noxe în oraş decât un camion de 40 de tone.
Asta pentru că metodele de omologare a maşinilor utilitare sunt mult mai stricte decât în cazul autoturismelor. Conform cifrelor furnizate de autoritatea pentru transport din Norvegia, emisia de NOx în cazul automobilelor diesel ajunge să fie şi de până la patru ori mai mare decât cea a unui autobuz sau camion în condiţii de circulaţie urbană.
Cifrele au fost confirmate şi de autoritatea londoneză în domeniul transportului, ceea ce dovedeşte că folosirea aditivului AdBlue nu este eficientă, ci doar acoperitoare pentru adevărata poluare.
Pe fondul scandalului VW, Germania şi-a anunţat intenţia ca până în 2020 să construiască 10.000 de staţii pentru încărcarea electrică şi să aibă în trafic cel puţin un milion de maşini electrice.