Milioane de britanici riscă să nu mai poată călătorii în Uniunea Europeană în cazul unui Brexit fără acord
Un britanic ar fi fost vindecat de HIV, după un transplant cu celule stem. Este al doilea caz din lume
Scandal de imagine pentru Preşedinţia română a UE. O agenţie critică asocierea cu o celebră firmă de răcoritoare
Un ministru japonez, obligat să își ceară scuze după ce a întârziat 3 minute la o ședință în Parlament. Opoziția îi cere demisia
Un escroc prin telefon, prins chiar de "victima" sa. La capătul firului era un fost director al CIA şi FBI
Sri Lanka angajează doi călăi, după reintroducerea pedepsei cu moartea. Măsura, luată pentru combaterea traficului cu droguri
Ambasadorul Rusiei dă asigurări că promovează dezvoltarea unor relații mai bune între Moscova și București
Noul "Bivolaru", intrat în vizorul DIICOT. Instructorul de yoga Eugen Mirtz, ridicat de mascaţi pentru că ar fi abuzat sexual opt persoane
Semnal de alarmă: Bolile transmise de țânțari, malaria și febra dengue, se înmulțesc în Europa din cauza încălzirii globale
Adolescent de 16 ani, arestat după ce a spus că vrea să „moară ca un martir” cu o centură explozivă la Jocurile Olimpice din Franța
O rază de lumină din tenebrele istoriei: omagiu lui Dinu C. Giurescu și moștenirii saleCiprian Demeter