Pentru a analiza situaţia contractului de management încheiat cu Asesoft, Adunarea generală a acţionarilor Realitatea Media se va întruni joi, la Viena. Aşa cum a mai declarat şi în alte rânduri, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a spus că acţionarii sunt copiii săi. Adunarea generală a fost convocată după ce Consiliul de Administraţie al Realitatea Media s-a întrunit, la 6 aprilie şi a hotărât să ceară AGA Realitatea Media rezilierea contractului cu Asesoft. Adunarea generală a acţionarilor Realitatea Media a fost convocată pentru 27 - 28 aprilie. Decizia de reziliere a contractului cu Asesoft a fost luată cu două voturi “pentru” - Sorin Freciu şi Dragoş Nedelcu - şi o abţinere - Alexandru Iacobescu. La rândul său, Sebastian Ghiţă a recomandat schimbarea CA al Realitatea Media şI a spus că există soluţii pentru rezolvarea problemelor. Cum însă nu s-a ajuns la un numitor comun, ba dimpotrivă, conflictul s-a adâncit, iar Realitatea a devenit aşa cum spuneau membrii CNA “un balaur cu mai multe capete”, la Viena se va hotărî care dintre acestea va fi tranşat. Astfel, decizia luată de AGA Realitatea Media în privinţa contractului încheiat cu Asesoft va fi făcută publică ulterior.