x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Adunarea Naţională Bisericească a evaluat activităţile Bisericii de anul trecut

Adunarea Naţională Bisericească a evaluat activităţile Bisericii de anul trecut

de Luminita Ciobanu    |    27 Feb 2013   •   15:37
Adunarea Naţională Bisericească a evaluat activităţile Bisericii de anul trecut

Aula “Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei a găzduit la 27 februarie, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.

Prin urmare, membrii Adunării Naţionale Bisericeşti (ierarhii Sfântului Sinod şi câte trei reprezentanţi, un cleric şi doi mireni, ai fiecărei eparhii) au examinat şi aprobat Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc asupra activităţii Bisericii Ortodoxe Române a anului trecut, în privinţa activităţii pastoral-liturgice şi social-filantropice, viaţa monahală, învăţământul teologic şi predarea religiei în şcolile publice, a activităţii editorial-tipografice şi mass-media, al patrimoniului cultural-bisericesc, al construcţiilor de noi lăcaşuri de cult, relaţiilor cu alte culte, al grijii pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate, respectiv al relaţiilor interbisericeşti şi interreligioase. Membrii Adunării Naţionale Bisericeşti au apreciat eforturile Patriarhiei Române pentru finalizarea celor mai importante lucrări de execuţie la infrastructura Catedralei Mântuirii Neamului.

Între numeroasele activităţi de anul trecut au fost evidenţiate manifestările desfăşurate la Patriarhia Română cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei patriarhale şi al Bucureştilor, fiind organizat atunci pelerinajul Calea Sfinţilor pe “Colina Bucuriei”, prin aducerea moaştelor Sfântului Nectarie de la Eghina, vindecătorul de boli, fiind totodată sfinţit Centrul de îngrijiri paliative “Sfântul Nectarie” din Capitală. Între preocupările importante din 2012 se numără intensificarea activităţilor educaţional-catehetice cu copiii şi tinerii, în special prin programele naţionale “Hristos împărtăşit copiilor!” şi “Alege şcoala!”(cu scopul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar), precum şi aprobarea noului Regulament pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române.
În mod special, a fost apreciată opera social-filantropică din cuprinsul Patriarhiei Române, desfăşurată prin intermediul a 679 de instituţii sociale care i-au sprijinit pe cei aflaţi în impas: cantine sociale şi brutării, instituţii medicale şi farmacii, centre de zi pentru copii şi vârstnici, centre educaţionale, centre rezidenţiale pentru vârstnici, centre comunitare, centre de tip familial, grădiniţe sociale şi tip after-school, locuinţe protejate, centre de informare, consiliere şi resurse, instituţii de învăţământ pentru adulţi, centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane), campusuri de tabără, instituţii sociale. Pentru susţinerea activităţilor social-filantropice în anul 2012, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 69.474.776 lei.

Trebuie de asemenea subliniat faptul că în cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române, se derulează în prezent 767 de proiecte şi programe sociale, din care: 561 finanţate din fonduri proprii, 22 cu finanţare externă, 24 cu finanţare publică şi 160 cu finanţare mixtă.

×