Cristina Iţcuş, consultant şi managing partner al companiei CBS Customs Business Solutions, este de părere că antreprenorii sunt interesaţi să aplice pentru această finanţare, însă în perioada aceasta au fost destul de reticenţi în a-şi deschide o nouă companie, având în vedere că ultimii doi ani au fost marcaţi de pandemia de COVID-19.
„Antreprenorii sunt interesaţi de acest program, dar sunt destul de reticenţi să înceapă o afacere în perioada aceasta destul de instabilă, mulţi se tem de un nou val de Covid-19. Mă aştept ca anul acesta să fie circa 20.000 de proiecte depuse, mai puţine ca ediţiile anterioare”, a spus ea pentru ZF.
Declaraţia ei vine în contextul în care pentru banii din Start-Up Nation pot aplica companiile înfiinţate după 1 ianuarie 2020. În plus, consultantul crede că programul nu a fost bine organizat, având în vedere că a fost amânat de mai multe ori.
„Consider că nu a fost bine gestionat, a tot fost amânat şi lansat în perioada verii, când multă lume este în vacanţă, atât antreprenorii, cât şi consultanţii. Partea bună este că au făcut separat o măsură specială pentru diaspora, grila este destul de echilibrată. Sunt şi persoane interesate să obţină 20.000 de euro cu un angajat şi asta este o noutate pozitivă din programul de anul acesta”, a detaliat Cristina Iţcuş.
Înscrierile pentru ediţia din 2022 a programului Start-Up-Nation au început luni, 18 iulie, iar interesul antreprenorilor pentru finanţarea din acest program a fost ridicat încă din primele ore de înscrieri. Mai mult de 1.100 de companii au aplicat pentru finanţare prin acest program în prima zi de la deschiderea înscrierilor, dintre care 250 în prima oră şi 80 în prima jumătate de oră. Antreprenorii se pot înscrie în Start-Up Nation până pe 1 septembrie.
(sursa: Mediafax)