x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Cele mai mari despăgubiri plătite de Omniasig în primul semestru din 2024 au fost în urma incendiilor

Cele mai mari despăgubiri plătite de Omniasig în primul semestru din 2024 au fost în urma incendiilor

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2024   •   11:51
Cele mai mari despăgubiri plătite de Omniasig în primul semestru din 2024 au fost în urma incendiilor

Incendiile rămân principala cauză pentru cele mai mari despăgubiri plătite în primul semestru de Omniasig Vienna Insurance Group, cea mai mare despăgubire achitată fiind de 19,5 milioane lei, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

Această despăgubire a fost acordată, pe linia Property, în urma unui incendiu la o hală de producţie şi la nivelul utilajelor aferente. A doua cea mai mare despăgubire plătită pe această linie a fost de aproximativ 3,3 milioane lei, achitată în urma unui incendiu la un utilaj de reciclare deşeuri. Locul al treilea este ocupat de o despăgubire de aproximativ 3 milioane lei, plătită pentru un incendiu tot la o hală de producţie şi la utilajele ce conţin liniile de fabricaţie.

Primele trei despăgubiri ca valoare de pe linia Asigurărilor de locuinţe au fost cauzate de incendii în diferite judeţe din ţară. Cea mai mare despăgubire plătită s-a ridicat la aproximativ 670.000 lei în judeţul Harghita, urmată de o despăgubire de circa 590.000 lei în Blaj, pe locul trei fiind una de aproape 280.000 lei, în Ilfov.

În topul aferent liniei RCA, cea mai mare despăgubire, în valoare de aproximativ 880.000 lei, a fost plătită în urma unui accident din judeţul Bihor, în care şoferul unei autoutilitare-semiremorcă a lovit o insulă de calmare a traficului, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o altă autoutilitară-semiremorcă, provocând decesul celuilalt şofer.

A doua despăgubire, în valoare de aproximativ 850.000 lei, a fost plătită în urma unui accident din judeţul Bacău, în care şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul volanului într-o curbă foarte periculoasă, a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un tir, provocând vătămarea corporală a şoferului autoutilitarei şi a celor doi pasageri, dintre care unul a decedat ulterior la spital.

Cea de-a treia poziţie este ocupată de o despăgubire de 770.000 lei, plătită în urma unui accident din Bucureşti, soldat cu vătămări corporale. Şoferul autoturismului vinovat circula pe banda a doua a bulevardului, nu a oprit la trecerea de pietoni, deşi pe banda întâi era deja oprită o autoutilitară, a lovit un pieton minor şi apoi şi un autoturism care traversa regulamentar intersecţia de după trecerea de pietoni.

Pe linia CASCO, cea mai mare despăgubire din primul semestru al anului a fost de aproximativ 670.000 lei, plătită în urma unei viituri provocate de ploile torenţiale care au afectat o automacara. Pe locul al doilea se află o despăgubire de circa 560.000 lei, achitată pentru o autoutilitară care a luat foc de la motor în timpul deplasării. A treia despăgubire, de peste 530.000 lei, a fost plătită în urma unui accident în care o autoutilitară-semiremorcă a acroşat o autoutilitară şi s-a răsturnat în afara carosabilului.

Pe linia Asigurărilor de călătorie, cea mai mare despăgubire a fost de aproape 120.000 lei, achitată pentru costurile de spitalizare şi tratament în cazul unei persoane ce a suferit un accident vascular în Turcia. A doua despăgubire din acest top este de circa 110.000 lei şi a fost plătită pentru costurile medicale şi de spitalizare pentru un asigurat care a suferit un traumatism la piciorul stâng într-un accident la ski în Italia. Pe a treia poziţie se află o despăgubire de aproximativ 77.000 lei, plătită pentru costurile aferente unei intervenţii chirurgicale pentru fractura deplasată claviculară stângă de gradul III, rezultată dintr-un accident la ski, tot în Italia.

Potrivit sursei citate, pe linia Asigurărilor de răspundere civilă, cea mai mare despăgubire a fost de aproximativ 2,4 milioane lei, achitată în urma unei explozii cauzate de o acumulare de gaze din reţea, explozie care a afectat o locuinţă. A doua despăgubire din acest top este de circa 1,4 milioane lei şi a fost plătită în baza unei acoperiri pentru răspundere generală. Pe a treia poziţie se află o despăgubire de aproape 980.000 lei, plătită pentru prejudicii referitoare la un proiect al asiguratului.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piaţa asigurărilor din România, menţinându-se constant în topul celor mai mari şi mai stabili asigurători din ţară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare şi o reţea de sucursale şi agenţii extinsă la nivel naţional. Prin apartenenţa la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienţilor şi partenerilor săi stabilitate şi putere financiară, precum şi expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări şi fonduri de pensii din 30 de ţări fac parte din acest grup. Cei peste 30.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor peste 28 de milioane de clienţi. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală şi de Est.

AGERPRES

×