x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Cine va centraliza achiziţiile publice in Ministerul de Finanţe

Cine va centraliza achiziţiile publice in Ministerul de Finanţe

24 Mai 2018   •   07:07
Cine va centraliza achiziţiile publice in Ministerul de Finanţe

Centralizarea achiziţiilor publice se va face printr-o nouă structură ce va fi înfiinţată la nivelul Ministerului de Finanţe, a anuntat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

 

"Săptămâna viitoare vom adopta o a doua Ordonanţă care va reglementa acel cadru legislativ pentru înfiinţarea unei structuri la nivel central, la Ministerul de Finanţe, care va centraliza cererea şi va derula procesul de achiziţie publică pentru tot ce înseamnă parte centrală a administraţiei din România. Vor fi încheiate acorduri-cadru, iar cei interesaţi de anumite produse vor putea să ia direct preţul pe care această nouă structură îl va obţine la nivel central. Se vor obţine, desigur, costuri mult mai mici şi sunt exemple clare în alte state membre. Austria a redus cu 28% printr-un astfel de mecanism, iar Croaţia cu 31%. Am avut ca parteneri în modul în care am stabilit acest nou cadru legislativ Banca Europeană de Investiţii care şi-a şi exprimat punctul de vedere pozitiv faţă de modul în care se propune modificarea actualului cadru legislativ pe achiziţii publice şi care a şi propus un număr de produse cum sunt medicamentele, carburanţii, tehnică de calcul, automobile, becuri, produse de curăţenie şi birotică. Sunt produse foarte costisitoare şi care au diferenţe de preţ foarte mari acolo unde acestea sunt achiziţionate", a spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a adăugat, totodată, că softul necesar pentru centralizarea achiziţiilor publice există şi va fi achiziţionat.

"Pot să vă spun că această nouă structură îmi doresc foarte mult să preia chiar şi un contract de achiziţii publice pe un proiect de infrastructură pentru a arăta foarte clar că, în baza unei legi clare, cu o echipă de oameni care să fie foarte bine pregătită lucrurile se pot desfăşura într-un timp foarte scurt, fără complicaţii. Softul necesar pentru centralizare există deja şi va fi achiziţionat, pentru ca cei interesaţi să poată să-şi obţină acele produse la costuri mult mai reduse. La această nouă entitate se va aduce structura care este astăzi la nivelul Ministerului Sănătăţii, pentru că va derula şi achiziţiile publice în zona de sănătate", a precizat oficialul. AGERPRES

×