“Rolul nostru este de a susţine acest proiect atâta timp cât el converge cu interesul constructorilor, iar acest lucru este deja demonstrat că se întâmplă”, a declarat recent Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC) la conferinţa anuală a asociaţiei patronale. Cristian Erbaşu a amintit cu această ocazie că activitatea companiilor de construcţii s-a redus la jumătate faţă de 2009. Declinul pieţei este agravat şi de blocajul financiar indus de intârzierile la plata constructorilor de la bugetul statului, pentru lucrările efectuate. De aceea, în viziunea preşedintelui celei de a doua mari asociaţii patronale din România, singura rezolvoare o constituie demararea mai rapidă a unor proiecte majore care au finanţarea asigurată din start.
Relevanţa proiectului Roşia Montană a fost demonstrată deja, spun constructorii. Au fost lansate comenzi pentru peste 130 de companii ce au generat 1600 de locuri de muncă, cele mai multe în construcţii. De aceea constructorii sunt hotărâţi să suţină proiectul pe calea dialogului tripartit guvern, patronate, sindicate. “Este un proiect relevant pentru domeniul construcţiilor, pentru că atâta timp cât statul nu poate să susţină proiecte la dimensiunea pieţei, este evident că parteneriatul public privat şi investiţiile strategice devin esenţiale. Considerăm că proiectul Roşia Montană este la momentul de faţă cel mai important dintre proiectele fezabile”, a declarat Tiberiu Andrioaiei, vicepreşedintele Patronatului Societăţilor de Construcţii.
Constructorii români sunt implicaţi de mai mulţi ani în acest proiect prin lucrările executate pentru fazele premergătoare lansării exploatării. “Sunt multe cifre relevante în acest sens. Am amintit 1600 de locuri de muncă generate. Au fost preluate comenzi de peste 32 milioane de dolari, cele mai multe în lucrări de construcţii şi arhitectură şi mai urmează multe altele de zeci de milioane de dolari”, afirmă Tiberiu Andrioaiei. Aşa cum a precizat şi Cristian Erbaşu, preşedintele PSC, “în România mai sunt înregistraţi aproximativ 250.000 de muncitori constructori, faţă de 500.000 în perioada de vârf dinaintea instalării crizei”.
Convinşi fiind de importanţa economică a proiectului şi puternicul impact pozitiv asupra sectorului construcţiilor, membrii asociaţiei patronale au decis să susţină proiectul prin toate formele ce le sunt la îndemână. “Noi suntem parteneri de dialog social, suntem prezenţi întotdeauna în dialogul cu autorităţile şi de aceea vom promova proiectul pe toate canalele”, a subliniat vicepreşedintele patronatului constructorilor.
Conform estimărilor specialiştilor de la Oxford Policy Management, Proiectul Roşia Montană va genera mii de locuri de muncă şi va aduce în mod nemijlocit peste 4 miliarde de dolari în economia României, ceea ce înseamnă o contribuţie totală potenţială la PIB de 19 miliarde dolari, pe durata de viaţă a minei.