x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Investitorii imobiliari îşi pierd interesul pentru Bucureşti

Investitorii imobiliari îşi pierd interesul pentru Bucureşti

15 Oct 2009   •   00:00

Bucureştiul a căzut 36 de poziţii până pe 84, într-un clasament al celor mai atractive 98 destinaţii pentru investiţii imobiliare pe termen mediu, realizat de compania LaSalle Investment Management, citat de bloombiz.ro



"Câteva state din Europa Centrala şi de Est s-au confruntat cu o recesiune puternică din cauza deficitelor de cont curent ridicate, împrumuturilor mari în monedă străină şi a policilor fiscale ineficiente. Aceşti factori au condus la un declin economic sever în pofida banilor oferiţi de Fondul Monetar Internaţional pentru Romania şi Ungaria", se arată în raport.

În aceste condiţii, oraşele din Europa Centrala şi de Est au ajuns printre ultimele în clasamentul atractivităţii pentru investiţii imobiliare, respectiv Budapesta (Ungaria) pe 82, de pe 34, iar Sofia (Bulgaria) pe 72, de pe 68. Polonia are cea mai puternică economie din regiune şi a evitat până acum recesiunea, dar o revenire poate fi lentă, din cauza scăderii cererii în ţările învecinate, a creşterii somajului şi a crizei financiare.

În afara Varşoviei (Polonia), aflată pe poziţia 17, Praga (Cehia) a fost singura destinaţie din Europa Centrală şi de Est, care a obţinut un scor peste media indicelui din 2009, ocupând locul 21. Alte oraşe, precum Bratislava (Slovacia) şi Liubliana (Slovenia) au înregistrat, potrivit autorilor indicelui, îmbunătăţiri semnificative, fapt ce le-a ridicat în clasament cu trei locuri până pe 50, respectiv cu 19 poziţii, până pe 46. Vilnius (Lituania), Riga (Letonia) şi Tallinn (Estonia) sunt printre principalii perdanţi ai acestui an, din cauza reducerii perspectivelor de creştere. Ţările baltice s-au confruntat cu cea mai mare scădere a PIB-ului dintre statele Europei Centrale şi de Est, se menţionează în raport.

Munchen este cel mai atractiv dintre 98 de oraşe europene, pentru investitorii imobiliari, oraşul german având cea mai bună capacitate de a rezista actualelor probleme economice, ca urmare a nivelului ridicat al bunăstarii şi a afacerilor locale şi internaţionale diversificate. Londra s-a plasat în clasament abia pe poziţia 8 pentru investitorii imobiliari, în urma unor orase precum Paris, Stockholm şi Moscova, din cauza problemelor economice şi a somajului.

În clasamentul de anul trecut, Capitala a ocupat locul 48, în coborâre cu 23 de poziţii.

×
Subiecte în articol: imobiliar