Întrucât cererea era mare din partea companiilor, înainte de anul 2020, dezvoltatorii imobiliari au investit în construcția imobilelor pentru birouri care sunt acum goale. Astfel că mai mulți directori din domeniu și-au exprimat acum opțiunea de a le transforma în apartamente de locuit, scrie Reuters.
Valoarea acestora este tot mai redusă, din cauza cererii scăzute și a crizei economice.
"Clădirile de birouri trebuie convertite în proiecte rezidenţiale. Vor deveni un spin în ochi şi problema trebuie rezolvată", a spus Howard Lutnick, director general la firma de investiţii Cantor Fitzgerald.
New York, de exemplu, riscă să rămână cu un număr mare de clădiri învechite, pe măsură ce contractele de închiriere ale firmelor vor expira și nu vor fi reînnoite, arată Christian Ulbrich, director la firma de consultanţă în imobiliare JLL Inc.
"Trebuie să schimbăm într-un fel destinaţia acestor clădiri altfel vor fi goale şi vor fi dărâmate. Există clasă de mijloc de manageri cărora le place să muncească din casele lor din suburbii şi nu mai vor să facă naveta, iar asta ridică desigur și problema tinerilor care nu se mai întorc la birou", explică acesta.
Pentru transformarea spațiilor de birouri în apartamente este însă nevoie și de implicarea autorităților publice care trebuie să ofere sprijin deoarece schimbarea destinației acestora va costa mulți bani.
"Spaţiile de locuit pentru cei cu venituri mici să fie ieftine. Acesta este un conflict major în toată lumea şi este foarte dificil de rezolvat", atrage atenția Howard Lutnick.