
Printre cele mai importante propuneri sunt limitarea avansului la 15% şi introducerea promisiunilor de cumpărare în cartea funciară.
Sumele vor ajunge în tranșe la dezvoltatori, nu toți odată. Inițial s-ar putea plăti un avans de 25% din valoarea locuinței iar restul se va achita treptat către dezvoltator, în funcție de stadiul construcței, 25% la finalizarea structurii şi 25% la finalizarea instalaţiilor.
"Va fi obligatoriu să înscrie în cartea funciară şi promisiunea de vânzare. Am stabilit prin lege ca banii încasaţi ca avans se vor duce într-un cont special care va fi destinat doar dezvoltării imobiliare", a declarat Daniel Zamfir, iniţiator lege, pentru observatornews.ro.
Nevoia unui fond de garantare
Proiectul mai prevede sancţiuni de 1% din cifra de afaceri pentru dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii din avans în alte scopuri.
Specialiştii spun însă că această reglementare nu poarte repara situaţia unui păgubit și este nevoie de un fond de garantare, care nu este prevăzut în noile amendamente.
"Banii să ajungă, aşa cum se face şi în Polonia, într-un cont separat, care nu îl pot folosi până la momentul în care nu-şi împlinesc obligaţia finală, şi anume să vândă un apartament conform şi cu o calitate foarte bună. Avem problema care ţine fundamental de insolvenţă. În Europa există un fond de garantare, există o asigurare, aşa cum avem în Spania. Din perspectiva aceasta îşi recuperează direct sumele de bani fără să intre în competiţie cu bănci toţi creditorii", explică Paul Dumbrăvanu, avocat specializat în imobiliare.
"Probabil noi, cei care am fost păgubiţi de grupul infracţional NORDIS am fi fost mai bine protejaţi. N-aş mai fi pierdut 95% din investiţie, ci 15%. Doar limitarea avansului nu este suficientă", spune Daniel Costescu, păgubit Nordis.

Noile reglementări nu îi sperie pe dezvoltatori.
"Un pas solid pe care trebuie să construim şi să ducem această piaţă într-o transparenţă şi o seriozitate de care avem nevoie în România. Ne aşteptăm şi la finanţări bazate pe granturi de stat sau granturi europene care să ne ajute să construim corect", spune Sebastian Popescu, dezvoltator.
Afectaţi vor fi dezvoltatorii mici, care se bazează majoritar pe avansurile încasate de la client. Preţurile ar putea crește.
"Se va schimba foarte mult condiţia de finanţare a dezvoltatorilor pentru finalizarea acestor proiecte. Noi aveam în pregătire oricum pentru două proiecte nişte alternative de avansuri reduse pentru clienţi. Avansurile mari s-au oferit în piaţa imobiliară pentru a se obţine nişte preţuri reduse", afirmă Ionuţ Nedelcu, consultant dezvoltare imobiliară.
"E clar că va exista o triere masivă în următorii ani şi doar cei care au finanţele necesare fie că vorbim de finanţare, fie că vorbim de surse proprii, vor rezista. Asta va reduce numărul dezvoltatorilor din toată ţara drastic cu siguranţă. Cu siguranţă se va traduce şi într-o creştere a preţurilor", precizează Toma Filipovici, purtător de cuvânt APAIR.
Proiectul urmează să fie votat în Senat. Camerei Deputaţilor este for decizional.