x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Trenduri în designul interior de restaurant în 2022

Trenduri în designul interior de restaurant în 2022

11 Feb 2022   •   16:43
Trenduri în designul interior de restaurant în 2022

Un nou an aduce, bineînțeles, noi trenduri în designul de interior. Fie că te gândești la reamenajarea locuinței, a biroului sau a restaurantului, trendurile din anul 2022 îți vor atrage atenția prin bogăție, inspirație si, mai ales, prin spargerea unor bariere pe care le credeam imposibil de dărâmat înainte de 2020. In aceasta incursiune în amenajări, i-am avut alături de Sebastian Mândroiu si Radu Călin, arhitecți si co-fondatori ai studioului de arhitectura Pick Two.

Ne-au mărturisit că deși se pune accentul pe texturi, culori, decorațiuni care captează atenția, dar și pe opțiuni eco-friendly. Cu toate acestea, se urmărește modernizarea aspectului încăperilor ținând cont de situația actuală și de măsurile implementate. Totuși, acest lucru nu trebuie să stea în calea reamenajării restaurantului conform trendurilor actuale, și anume:           

Tonuri calde

Până în anul 2022, tonurile reci și neutre au fost în vogă atunci când venea vorba despre amenajare restaurant. Cromatica de anul acesta se va îndrepta către culorile calde, care atrag atenția și oferă, totuși, o senzație de confort. Culorile precum roșu, galben, nuanțe de portocaliu și de maro pot fi implementate în restaurant atât prin decorațiuni, texturi, forme, modele, pentru a se face tranziția într-un mod natural către o paletă de culori calde.

Mai mult decât atât, combinațiile potrivite de culori pot contribui atât la modernizarea restaurantului, cât și la stârnirea curiozității clienților. Schimbarea cromaticii unui restaurant poate suna complicat, însă imaginea finală va merita din toate punctele de vedere.

Texturi

Când vine vorba de amenajari interioare, texturile joacă un rol important în imaginea finală a locației. Există numeroase moduri prin care texturile pot fi folosite la modernizarea restaurantului.

Mobilierul restaurantului poate fi înlocuit sau redecorat în așa fel încât să prezinte numeroase texturi și modele interesante. De asemenea, pereții pot fi decorați în așa fel încât să existe texturi interesante, modele unice, tablouri și printuri care au legătură cu specificul restaurantului. Pe scurt, fii creativ și folosește-te de texturi pentru a avea un design unic și pentru a oferi clienților confortul de care au nevoie!           

Elemente retro

În funcție de tematica restaurantului, elementele retro pot fi un detaliu esențial pentru decorarea interiorului. Conceptul retro se bazează pe elemente din trecut, ce pot aduce nostalgie și amintiri plăcute clienților restaurantului.

Astfel, pornind de la conceptul restaurant, alege anumite elemente care pot fi considerate nostalgice și plasează-le într-un mod sugestiv în restaurantul tău. Poate fi un tablou, o lampă sau un tapet cu un model folosit în trecut. Chiar și un fel de mâncare din trecut poate fi incorporat în meniul restaurantului. Alege detaliul potrivit ce poate trezi nostalgia clienților tăi!

            Design eco-friendly

În prezent, se urmărește folosirea unor elemente cât mai puțin dăunătoare pentru mediul înconjurător. Există numeroase metode prin care poți avea parte de un design interior interesant dar și benefic pentru mediu.

Optează pentru reutilizarea decorațiunilor, achiziționându-le la mâna a doua. De asemenea, poți decora restaurantul cu plante de interior, ceea ce oferă o senzație de relaxare clienților. De ce nu, poți folosi containere din materiale biodegradabile, poți face schimbări chiar și în meniul restaurantului, implementând preparate mai sănătoase.

Trendurile din orice domeniu apar și dispar, se schimbă foarte des și revin în vogă periodic. Cu toate acestea, trendul care va rămâne valabil în orice perioadă este creativitatea. Combină trendurile actuale cu propriile preferințe, obținând astfel un design interior unic pentru restaurantul tău!

×