x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi VIVO Food Bar a închiriat un spațiu la parterul clădirii de birouri AFI Park 5

VIVO Food Bar a închiriat un spațiu la parterul clădirii de birouri AFI Park 5

29 Ian 2018   •   20:40
VIVO Food Bar a închiriat un spațiu la parterul clădirii de birouri AFI Park 5

Vivo Food Bar deschide un restaurant specializat în burgeri gourmet, în complexul de birouri AFI Park, la parterul clădirii numărul 5, într-un spațiu cu o suprafață totală de 317 mp. Astfel, VIVO Food Bar se alătură celorlalți chiriași din clădirile de birouri AFI Park 4&5, companiile Cameron, Telus, VeeAM, Schlumberger, SecureWorks, XPERI și Fotonation.

 

VIVO Food Bar din AFI Park este cel de-al treilea restaurant al rețelei, după cel deschis în 2014 la Iași, vis-a-vis de complexul de birouri Palas și cel din București, inaugurat în urmă cu trei ani, în zona Calea Floreasca, tot la parterul unei clădiri de birouri.

 

„Serviciile personale, în special cele de food și de întreținere prin sport, au o pondere din ce în ce mai mare în cadrul proiectelor de birouri și estimăm că acest trend se va amplifica, în următorii trei ani, pe măsură ce se vor da în folosință centrele mari de birouri anunțate.

Primele astfel de inițiative, de închiriere a spațiilor de operare a unor servicii destinate corporatiștilor chiar în incinta clădirilor de birouri s-au manifestat în zona  Centru-Nord a Capitalei, în proiectele mari din Pipera, Barbu-Văcărescu și Floreasca, acolo unde a pornit și partenerul nostru VIVO Food Bar cu primul restaurant din București.

 Acum însă acest concept a fost îmbrățișat de către dezvoltatori la toate proiectele mari de birouri în curs de inaugurare, precum sunt cele din zona Centru-Vest, Orhideea-Cotroceni-Politehnică-Vladimirescu sau din zona  Centru-Est Unirii-Timpuri Noi.

Ne așteptăm ca fiecare clădire de birouri mare, cu o suprafață de peste 20.000 mp să aibă spații de servicii în  incintă si din ce in ce mai mulți chiriași să țină cont la alegerea noului sediu și de serviciile pe care angajații le găsesc la locul de muncă”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

 

AFI Park este un complex cu cinci clădiri de birouri de clasă A, cu o suprafață totală închiriabilă de 71.000 mp, construit lângă centrul comercial cu același nume din București. Ultima fază, AFI Park 4&5 a fost dată în folosință anul trecut și are 48.000 mp și suprafața totală construită și 32.000 mp suprafață închiriabilă.

×
Subiecte în articol: Vivo Food Bar AFI Park