Azi e ziua Presei. M-a invitat la petrecere. O sa ma duc. Ce ziarist as fi daca n-as profita de niste fursecuri moca? N-am urari pregatite, nu i-am luat niciun cadou. Ii dedic (din nou) acest text publicat mai demult in rubrica mea "Din laptopul unui zetar" de pe blogul Active Watch. La multi ani, draga!
Scrisoare de amor
Te-am iubit, nenorocito! Ai iesit din bordel pe la sfarsitul lui ’89, ai inceput sa te fatai in vazul lumii aproape goala, numai cu un steag gaurit pe solduri, si iti dadeai aere de fata mare. Lumea n-avea ochi decat pentru tine. Si nimic fara tine nu se intampla, nicaieri. Miroseai atatator a cerneala si a sange. Atunci te-am cunoscut si atunci m-am indragostit nebuneste de tine. O noapte ai fost a mea, numai a mea, cand mi-ai soptit numele cu buzele tale de plumb. Eram amandoi intr-o tipografie veche, ne cresteau aripi si inotam impreuna intr-un ocean de cuvinte fierbinti. Am stiu ca vei fi a mea, ca voi fi al tau. Ti-am luat piciorul fin, de hartie, mi l-am asezat pe grumaz si ti-am jurat sa fiu servitorul tau credincios pe viata. Sclavul tau. Dimineata, te-ai aruncat nesatula in orgia acelui inceput de lume si ai inceput sa treci de la unul la altul prin tot orasul, pe doi lei. Am plans cu poza ta in pumni, dar te-am iubit si mai mult, ca un natang, caiafa adorata, scumpa mea!
Ai uitat repede toate juramintele noastre din noaptea aceea de inceput. Te-ai facut sora buna cu cei ce te siluisera inainte si le-ai slujit cu credinta. Dar umblai pe fata si cu noi, tinerii si visatorii cavaleri de carton, indragostiti de tine, increzatori in menirea ta inalta. Iar mie, mai ales mie, imi aratai cand si cand genunchiul si ma lasai sa ti-l ating si sa-i inchin ode.
Pentru ca am scris pe pielea ta alba, velina, un descantec de prostie, numit pamflet in limbajul tau uneori atat de sclifosit, am fost inchis in puscarie laolalta cu criminalii si violatorii de copile si tu nici n-ai deschis gura, o vorba de alinare sa-mi fi spus macar… Te-ai facut ca nici nu ma cunosti. Dar si asa, am continuat sa te iubesc.
Cand a murit mama, am lasat-o ingropata numai pe jumatate si am alergat la tine intr-un suflet sa-ti caut in coarne, sa-ti dau cu lingurita ciorbita de cuvinte, sa-ti spun povesti pe jumatate adevarate, sa plang la usa ta si sa ma imbat de ciuda ca nu mai esti ce-ai fost si ce-am visat sa fii.
Te-am iubit si cand te gudurai fara pic de demnitate pe langa mai-marii tarii. Cotoiul de prim-ministru te tinea cu dintii de ceafa, ca pe o mata, si iti indesa sub coada fisicuri de bani adunati de la saraci, iar tu maraiai de placere, japita idealista, draga mea! Luai banii si-ti intretineai amantii sus-pusi, le cresteai case si masini unde pana atunci nimic nu era, ii culcuseai in puf, iar pe noi, marunti si idolatri servitori ai tai, ne tineai numai cu covrigi si cu batai pe umar. Rar, dintr-un capriciu suveran, ne aratai de la balcon, o secunda, pulpa piciorului, dezvelita, ca sa tii aprinsa patima in noi. Dar nici atunci nu te-am parasit. Nici cand te-ai insotit cu gaozari, cu tonomate si pasarici, sau cand te-ai inhaitat cu manelisti si vrajitoare, cu vedete din care nu mai ramane nimic daca se imbraca mai gros. Nici cand ti-ai dat frumusetea la framantat in palmele mogulilor, nici cand te-ai lasat facuta posta prin carciumi de marinari beti sau, prin bordeluri de lux, de semizei burduhosi, hraniti la ieslea cu banet. Nici cand lefegiii intunericului te amageau cu madulare false, iar tu le muscai ca proasta epoletii in extaz. Ci m-am tinut dupa tine ca un catel, te-am urmat orbeste in drumul tau poticnit, cand prin laturi, cand prin gradini cu totul si cu totul din aur si nestemate.
Nu te-am parasit pentru alta. Mi-a fost foame si am gasit destule firimituri la masa ta. M-am imbolnavit si nu m-am cautat, am suferit langa tine, la usa iatacului tau, asteptandu-ti surasul, mana intinsa la sarutat, itirea ametitoare a desuurilor de pergament. Mi-a fost frig si la tine am gasit atata caldura cat sa nu mor. Mi-a fost teama si la tine am gasit, in simpla fosnire a rochiei de hartie, curajul de a o lua de la capat. Cand credeam ca voi muri din cauza ta, am invatat de la tine cum e sa mori in fiecare seara si sa renasti a doua zi.
Dar umilinta, indoielile, durerile mele toate le-ai spalat atunci cand, in momentele tale de luciditate si de neinvinsa ambitie, numai cu degetul semn facand, ori tipand cat te tinea gura, ai aratat lumii cine esti de fapt si ce poti. Si rasetul tau triumfator m-a facut de fiecare data sa te iubesc si mai mult si sa iti fiu mai devotat.
Tie ti-am dat tot: visele mele, sufletul meu, tineretea mea impetuoasa, prea adesea ranita pana la os si batjocorita. Iata-ma acum batran, bolnav si numai cu hainele de pe mine, dar cu lancea lustruita si gata sa-ti dau onorul, curva glorioasa, Presa mea!
Comenteaza aici: viorelilisoi.ro