x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE O dronă a căzut pe un bloc din Galați și a explodat. 70 de oameni au fost evacuați. Doi răniți au fost transportați la spital

UPDATE O dronă a căzut pe un bloc din Galați și a explodat. 70 de oameni au fost evacuați. Doi răniți au fost transportați la spital

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2026   •   07:44
UPDATE O dronă a căzut pe un bloc din Galați și a explodat. 70 de oameni au fost evacuați. Doi răniți au fost transportați la spital
Sursa. Antena 3 CNN

În urma incidentului s-a produs o explozie, urmată de un incendiu. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru informarea populației.

UPDATE 11: Alimentarea cu gaze, oprită la 178 de apartamente

Alimentarea cu gaze naturale a fost întreruptă temporar pe strada Brăilei din municipiul Galați, după prăbușirea unei drone care a provocat un incendiu la un bloc de locuințe, a anunțat compania Distrigaz Sud Rețele.

Potrivit companiei, alimentarea cu gaze a fost oprită vineri, la ora 02:35, pentru punerea în siguranță a consumatorilor, după incendiul izbucnit la imobilul de pe strada Brăilei nr. 45, bloc BR1B, scara 2.

În urma întreruperii neplanificate sunt afectați 178 de clienți casnici din blocurile BR1C, scara 1, și BR1B, scările 1 și 2.

„Distrigaz Sud Rețele a luat această măsură de siguranță până la verificarea, de către o firmă autorizată A.N.R.E., a instalației de utilizare aferente imobilului amplasat pe strada Brăila nr 45, bloc BR1B, scara 2, din localitatea Galați, județul Galați”.

Pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, clienții trebuie să contracteze un operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defecțiunilor și efectuarea reviziei tehnice a instalației, iar documentele justificative trebuie transmise ulterior către Distrigaz Sud Rețele.

Compania le recomandă consumatorilor ca, după reluarea furnizării gazelor, dacă simt miros de gaze, să aerisească imediat încăperea, să evite producerea de scântei și utilizarea aparatelor electrice și să contacteze serviciul de urgență gaze.

UPDATE 10: Dosar penal pentru drona rusească prăbușită într-un bloc din Galați

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au deschis dosar penal după explozia dronei rusești. Se cercetează tentativă de omor calificat, distrugere și încălcarea Codului aerian.

Drona militară de proveniență rusească s-a prăbușit pe blocul de locuințe. A explodat în jurul orei 01:50.

Explozia a distrus un apartament de la etajul 10 și a cauzat leziuni traumatice celor două persoane care se aflau înăuntru.

Procurorii fac cercetări pentru trei capete de acuzare: încălcarea articolului 117 alineatul 2 din Codul aerian, infracțiunea de distrugere și tentativa la omor calificat.

Sesizarea din oficiu a avut loc în cursul nopții, imediat după incident.

Parchetul de pe lângă ÎCCJ a anunțat că publicul va fi informat pe măsura derulării anchetei.

UPDATE 9: Care este starea celor doi răniți

O femeie de 53 de ani și un băiat de 14 ani sunt internați cu arsuri la spitale din Galați, după ce au fost răniți în noaptea de joi spre vineri când o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc.

Femeia în vârstă de 53 ani este internată la secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean de Urgență din Galați. Aceasta prezintă arsuri de gradele I și II la nivelul picioarelor cu retenție de corp străin (sticlă).

De asemenea, un băiat de 14 ani este internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, secția de Chirurgie, având arsuri la nivelul antebrațelor, fără probleme respiratorii.

Ambii pacienți sunt momentan internați în spitalele menționate pentru investigații medicale și tratament de specialitate.

Ministerul Sănătății precizează că pacienții sunt stabili și nu se pune problema unui transfer către o altă unitate sanitară.

Ministerul Sănătății anunță că rămâne în legătură permanentă cu unitățile medicale din Galați pentru a monitoriza evoluția stării de sănătate a celor doi răniți și pentru a asigura, cu ajutorul specialiștilor, asistență psihologică lor și altor persoane, în cazul în care este necesar.

UPDATE 8: România îl convoacă pe Ambasadorul Rusiei 

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a anunțat convocarea ambasadorului Rusiei la sediul MAE, după ce autoritățile române au confirmat că drona prăbușită pe un bloc din Galați este de proveniență rusească.

„L-am convocat pe Ambasadorul Federației Ruse la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Siguranța României este prioritatea noastră absolută. Avem confirmarea MAPN că drona care s-a prăbușit pe o clădire rezidențială din Galați este de proveniență rusească.

Decizia a fost luată în urma incidentului de o gravitate majoră și îi vom comunica oficial efectele pe care această lipsă de responsabilitate a Federației Ruse le va atrage asupra relației diplomatice dintre țările noastre și pașii următori la nivelul european privind pachetele de sancțiuni”, transmite Țoiu.

UPDATE 7:  Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT 

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru vineri la ora 11.00 ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării după ce o dronă a căzut pe un bloc de locuințe din Galați.

UPDATE 6: Secretariatul General al NATO se află în contact cu autoritățile române

După ce drona rusească explodată într-un bloc de locuințe din Galați, purtătoare de cuvânt a NATO, Allison Hart, a declarat, pe X, că Secretariatul General al NATO se află în contact cu autoritățile române.

„În această dimineață, un bloc de locuințe din România a fost lovit de o dronă, în contextul în care Rusia a atacat infrastructura ucraineană din apropierea frontierei. Secretariatul General al NATO se află în contact cu autoritățile române”, se arată în mesajul publicat, vineri dimineață, de Allison Hart.

În continuarea mesajului său, purtătoarea de cuvânt a NATO a precizat că alianța condamnă „imprudența Rusiei”.

„Condamnăm imprudența Rusiei, iar NATO va continua să-și consolideze apărarea împotriva tuturor amenințărilor, inclusiv a dronelor”, a conchis Hart.

UPDATE 5: Raed Arafat: Mesajele Ro-Alert care se dau sunt justificate

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, la Antena 3 CNN, că situația din cazul dronei rusești prăbușite într-un bloc din Galați este „sub control”. Cu toate acestea, șeful DSU a atras atenția că există o probabilitate ca astfel de evenimente să se petreacă și a transmis un mesaj ferm populației.

„Situația la acest moment este sub control, pot să spun, în sensul în care incendiul a fost lichidat foarte rapid și blocul a fost evacuat”, a declarat Raef Arafat.

Potrivit șefului DSU, impactul a fost serios și trebuie văzut dacă populația se poate întoarce acasă. Acesta a precizat că au fost lovite o casă de lift, dar și 5 autoturisme.

„Două case de scări, pentru că sunt două blocuri lipite, de fapt, o casă de lift, cinci autoturisme, deci impactul totuși a fost serios și trebuie văzut dacă populația poate să se întoarcă acasă”.

Despre persoanele rănite, șeful DSU, Raed Arafat a precizat că sunt rănite ușor, precizând că prezintă julituri.

„Cele două persoane rănite sunt rănite foarte ușor, sunt doar cu iscoriații, cu probleme minore.Au fost transportate la spital, dar nu cred că vor rămâne la spital, cred că vor fi externate”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat.

Populația trebuie să înțeleagă că deși este o probabilitate foarte mică, acest risc există, a spus Arafat.


„Populația va trebui să înțeleagă, chiar dacă este probabilitate mică, acest risc totuși există și l-am văzut în ultimă luna, asta este al doilea incident, din păcate, de data asta, drona a explodat chiar lovind un bloc rezidențial. Asta înseamnă că mesajele RO-ALERT care se dau sunt justificate”, a declarat șeful DSU.
Acesta a declarat că populația nu trebuie să cadă pradă dezinformărilor, nici să-și dezactiveze RO-Alert, nici să ignore recomandările.
„Populația trebuie să nu cadă pradă dezinformărilor și manipulărilor de pe social media, să-și dezactiveze RO-ALERT sau să nu asculte recomandările care vin prin aceste mesaje.

Drona care s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri într-un bloc din Galați avea încărcătură explozivă, era o dronă de tip Geran-2, dronă rusească.

În urma prăbușirii, un apartament situat la etajul 10 al blocului a luat foc. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate, dintre care cele două persoane au fost internate la spital, fiind rănite ușor.

UPDATE 4: Drona este de tip Geran 2, de provenienţă rusească. Toată încărcătura a explodat

MApN transmite că echipe de specialiști ai misterului, în colaborare cu echipaje de la MAI și SRI continuă cercetările în zona blocului din Galați unde în noaptea de joi spre vineri s-a prăbușit o dronă.

Din primele informații, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.

Cele două persoane care au fost rănite au fost duse la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați.

MApN îndeamnă cetățenii să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale.

„Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO”, a transmis MApN.

UPDATE 3: Potrivit Agerpres, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a precizat vineri, referitor la incidentul cu drona prăbuşită pe acoperişul unui bloc din oraş, că situaţia este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă.

''Dragi gălăţeni, orele trecute am trăit din nou un moment pe care nimeni nu şi l-ar fi imaginat posibil într-un oraş european aflat în pace. O dronă căzută peste un bloc din Galaţi a provocat explozie şi a rănit două persoane. Le suntem alături celor afectaţi şi putem să le oferim spaţii de cazare în această situaţie. De asemenea, toate autorităţile sunt mobilizate în continuare pentru sprijin şi intervenţie rapidă. Suntem permanent în legătură cu ISU, Prefectura, MApN şi cu toate instituţiile responsabile. Prioritatea noastră este siguranţa oamenilor. Situaţia este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă'', a scris el pe Facebook.

Acesta a transmis populaţiei să respecte măsurile de siguranţă care s-au impus în zonă.

''Condamn ferm orice atac care pune în pericol civili nevinovaţi şi comunităţi aflate la graniţa unui război care nu este al nostru, dar ale cărui efecte se simt tot mai aproape. Galaţiul este un oraş puternic. Vom trece şi peste asta împreună, cu calm, solidaritate şi responsabilitate. La fel de important este ca în continuare să vă informaţi din surse oficiale şi să respectaţi măsurile de siguranţă care s-au impus în zonă'', a arătat edilul.

UPDATE 2:

Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.
Autoritățile au identificat o locație pentru cazarea temporară a locatarilor, însă la acest moment nu sunt persoane relocate.
DSU precizează că pentru siguranța cetățenilor, forțele MAI, MAPN și echipele specializate ale SRI sunt în continuare la fața locului și continuă verificările.

Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din blocul din municipiul Galaţi, peste care a căzut vineri dimineaţă o dronă cu încărcătură explozivă.

Din cercetările efectuate de specialiştii SRI de la faţa locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat, precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galaţi, în total au fost patru victime - două persoane transportate la spital cu traumatisme uşoare şi două, cu atacuri de panică, au primit îngrijiri la faţa locului.
 

UPDATE 1:

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis că din cercetările efectuate de specialiștii SRI de la fața locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat. Nu se impune evacuarea celorlalte scări ale imobilului. Totalul persoanelor evacuate/autoevacuate este de aproximativ 70.
Două persoane care prezintă escoriații primesc îngrijiri medicale la fața locului. Până la acest moment, nu au fost identificate alte drone. Incendiul a fost lichidat. De asemenea, echipa de cercetare, specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR, este în drum spre locul intervenției.

Știrea Inițială:

La fața locului intervin echipaje ale ISU, SMURD, Serviciului Județean de Ambulanță și Poliției pentru gestionarea situației și acordarea primului ajutor.

Potrivit informațiilor preliminare, două persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale. Cauzele exacte ale producerii incidentului și natura obiectului implicat sunt în curs de stabilire.

„În urmă cu puțin timp, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. La fața locului intervin forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI. Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat”, a transmis ISU Galați.

SAJ Galați a confirmat în urmă cu puțin timp, pentru Viața liberă, faptul că două persoane au nevoie de îngrijiri de medicale.

Conform directorului SAJ Galați, Daniela Enciu, este vorba despre o femeie cu arsuri de gradul I și de un băiat de 14 ani, care ar fi suferit un atac de panică. Ambii primesc îngrijiri medicale și vor fi transportați la spital, scrie Mediafax

Presa din Ucraina scrie despre drona care a lovit un bloc din Galați

Incidentul în care o dronă a lovit un bloc din Galați a fost relatat pe larg și de presa din Ucraina, care a prezentat cazul drept unul dintre cele mai grave episoade produse pe teritoriul României pe fondul atacurilor rusești din apropierea graniței.

Mai multe site-uri de știri din Ucraina, inclusiv 24 Kanal, UNN și RBC-Ucraina, au scris că drona a lovit o clădire rezidențială din municipiul Galați, provocând o explozie și un incendiu la nivelul etajelor superioare. Publicațiile au remarcat că incidentul s-a produs pe teritoriul unui stat membru NATO și al Uniunii Europene. Relatările au inclus imagini și înregistrări video de la fața locului, cu acoperișul avariat al blocului și intervenția echipelor de urgență. Unele publicații au descris momentul drept o nouă dovadă a riscurilor generate de atacurile rusești desfășurate în apropierea frontierei româno-ucrainene.

Jurnaliștii ucraineni au amintit că nu este primul incident de acest tip produs în apropierea graniței. În ultimele luni, autoritățile române au raportat în repetate rânduri că fragmente de drone au ajuns pe teritoriul României după atacuri rusești asupra infrastructurii portuare din sudul regiunii Odesa. Presa de la Kiev a subliniat că atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre continuă să creeze riscuri pentru localitățile aflate de cealaltă parte a frontierei, inclusiv pentru orașe românești precum Galați și Tulcea.

Cazul a fost preluat și de agenții și publicații internaționale, după ce autoritățile române au confirmat că o dronă a ajuns pe un bloc din Galați, provocând un incendiu și rănirea a două persoane. Incidentul este considerat unul dintre cele mai serioase episoade de acest tip produse până acum într-o zonă locuită din România.

×
Subiecte în articol: drona Galaţi