x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 1 mai, o afacere de 25 de milioane euro

1 mai, o afacere de 25 de milioane euro

05 Mai 2004   •   00:00

Desi scurta cat un week-end, in minivacanta de 1 mai romanii au scos din buzunare echivalentul a peste 25 de milioane de euro pentru cazare, mancare, bautura si transport.

FLORINA ZAINESCU, ADRIAN N. IONESCU

La padure, la munte sau mare romanii au sarbatorit 1 mai cum se cuvine. Aproximativ 20.000 de turisti au invadat litoralul si alti 7.000 au asaltat statiunile montane in primul sfarsit de saptamana al lunii mai. Potrivit datelor Federatiei Patronatelor din Turism (FPT), unitatile de cazare de pe litoral au gazduit cu peste 18.000 de turisti, cu 30% mai multi decat de 1 mai 2003. „Oficial, pe litoral au fost ocupate circa 85% din cele 16.000 de locuri pregatite de hotelieri, dar turistii au dormit mai multi intr-o camera sau au fost cazati la particulari", a declarat Dragos Raducanu, secretarul general al FPT.

Hotelurile

„La mare, aproximativ 60% din turisti au preferat Mamaia, restul mergand mai ales la Mangalia, Neptun, Venus si Saturn. La munte, „circa 5.000 de turisti au fost primiti de hotelurile de pe Valea Prahovei, majoritatea in Sinaia si Predeal", a spus la randul sau Cornel Gaina, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). „Plecarile in strainatate au fost mai putine, numai 1.000, tocmai datorita perioadei scurte si, cu exceptia litoralului grec, tintele au fost mai ales capitalele europene", considera presedintele ANAT.

Cornel Gaina crede ca media incasarilor pentru cazarea unui turist in sistemul hotelier de la munte sau mare a fost de 150 de euro, ceea ce duce estimarea totalului la 2,8 milioane euro (aproximativ 113 miliarde lei), fara a pune la socoteala gazdele particulare sau pensiunile turistice. Daca admitem o medie de 100 de euro pentru transportul, alimentatia si distractia tuturor celor 27.000 de turisti care au ales cazarea la hotel, atunci cifra de afaceri totala a acestui 1 mai ar putea ajunge la peste 5,5 milioane euro (222 de miliarde lei).

Margarete de miliarde

Conform estimarilor provizorii ale Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), de 1 mai 2004, nu mai putin de 12.000 de turisti au fost oaspetii pensiunilor agroturistice, cu aproximativ 15% mai multi ca anul trecut. Marilena Stoian, presedintele ANTREC, spune ca aproape jumatate din turisti au preferat zona Bran - Moeciu. Reputatia acestei zone a intetit concurenta, astfel incat „oferta diversa se adreseaza tuturor buzunarelor", precizeaza Marilena Stoian. Alte zone cautate de 1 mai au fost cele sucevene, din apropierea manastirilor si la Vama si Ciocanesti, dar si Maramuresul si Oltenia. Estimarile privind incasarile pensiunilor depasesc 4,8 miliarde de lei (peste 120.000 de euro). ANTREC a declansat de 1 mai propriul program special, numit „Vacante la tara", in care sunt incluse pensiunile din 53 de localitati apartinand de 16 judete. Tarifele pentru un sejur de cinci nopti variaza intre 750.000 lei/pers./sejur la pensiuni clasificate cu 1-2 „margarete" si 950.000 lei/pers./sejur la pensiunile de 3-4 „margarete".

Consumul de carne a crescut cu 20%

Indiferent daca au optat sa petreaca un week-end „muncitoresc" pe litoral, in creierii muntilor sau la padure, romanasii nostri s-au luptat ca niste zmei cu mititeii si frigaruile. Conform estimarilor fiecare dintre noi am ingurgitat, in acest sfarsit de saptamana festiv, circa 0,0728 kilograme de mici si carnaciori. „Este greu de spus cat anume s-a consumat. Probabil cu 20%-25% mai mult decat intr-o sambata obisnuita", a declarat Mihai Visan, director executiv la Asociatia Romana a Carnii. Pe langa mici si carnati, oamenii s-au tratat si cu friptane din porcul sau gaina crescute in ograda. Procesatorii de carne nu pot estima insa cate oratanii au fost taiate sau scoase de la congelator pentru masa de 1 Mai.

Apa minerala de 2,5 milioane de euro

Dar conationalii nostri au incercat sa-si stinga arsurile stomacale provocate de mici nu numai cu bere ci si cu apa minerala. „In 1 si 2 Mai, consumul este cu 100% mai mare decat in mod obisnuit. Undeva la 9-10 milioane de litri in cele doua zile", spune Mihai Ianos, directorul executiv al Patronatului Apelor Minerale din Romania. „In medie, intr-o zi din afara «sezonului», se beau cam 2 milioane de litri de apa. Dar, in 1 Mai, din cauza caldurii dar si a «tratamentelor» cu spriturile de vara, romanii s-au racorit cu 4-5 milioane de litri de apa, a estimat Ianos. Apa, cu sau fara bule, ne-a costat undeva la 100 miliarde de lei, adica echivalentul a 2,5 milioane de euro.

Bere la halba, cutie sau sticla de 5,5 milioane de euro

Si cum petrecere fara bautura nu se cade, berea a curs in valuri. „Asa cum era de asteptat, inceputul de mai a marcat o crestere semnificativa a vanzarilor. Astfel, doar in zilele de 1 si 2 Mai s-a inregistrat echivalentul vanzarilor dintr-o intreaga saptamana din perioada similara a anului 2003", au declarat oficialii Brau Union. Iar respectiva saptamana a fost una de vacanta, ingloband si Pastele si 1 Mai. Romanii s-au dat in vant dupa „gulerata" la halba, aceasta vanzandu-se cel mai bine. Producatorii de bere estimeaza ca fiecare persoana a baut cel putin o sticla de bere. La un pret mediu de 20.000 de lei pe litru, numai de 1 Mai romanii au baut bere in valoare de 5,5 milioane de euro.

Bautura de 7,6 milioane de euro

„Spritarii" au fost ceva mai moderati, consumul de licoare bahica situadu-se la maximum 0,14 litri pe cap de locuitor in doua zile de petrecere. Daca consideram un pret de vanzare de 66.250 de lei pentru litrul de vin, indiferent de calitatea acestuia, putem aprecia ca fiecare dintre noi a scos din buzunar circa 10.000 de lei pentru aceasta tratatie. Per total, vreo 5 milioane de euro. „Nu s-a baut mai mult decat de obicei pentru ca 1 si 2 Mai au cazut in week-end", a apreciat Basil Zarnoveanu presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Vin. Patronatele din industria alcoolului sustin ca ai nostri conationali nu au baut, cu ocazia zilei muncii, mai multa tarie decat intr-o zi obisnuita. Adica vreo 7.164 hectolitri de alcool, pentru care au platit circa 2,6 milioane de euro. Dar este greu de spus daca aceasta cifra este corecta, avand in vedere ca romanii se trateaza cu tuiculita de la alambicul propriu sau luata de la prieteni.

Benzina si motorina de 4,7 milioane de euro

Incasarile din vanzarile de carburanti au depasit 190 miliarde de lei (4,7 milioane de euro), conform estimarilor analistilor din domeniu. Intre 30 aprilie si 2 mai s-au vandut circa 7.000 de tone de benzina si motorina. Primii trei competitori pe aceasta piata sunt SN Petrom, Rompetrol si Lukoil.
×
Subiecte în articol: economic milioane turişti