Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat, luni, că a început vizarea carnetelor de rentă viageră. Doar cu aceste carnete vizate, rentierii agricoli pot obține renta viageră pe anul 2019. Pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2019, rentierii agricoli se pot prezenta pentru obținerea vizei anuale, începând de luni, 2 martie, până în data de 31 august 2020, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv din Bucureşti, potrivit unui comunicat transmis, luni, de Agenție. Plata rentei viagere agricole se face într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar. Obiectul rentei viagere agricole îl constituie terenurile cu destinaţie agricolă situate în extravilan, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cine are dreptul la rentă
Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13 ) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat. În cazul arendării, renta viageră agricolă se plăteşte dacă terenul ce face obiectul rentei este arendat continuu, întreg anul calendaristic. În cazul în care contractul de arendare încetează, renta viageră agricolă se va plăti în anul următor doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 de zile de la încetare, un nou contract, considerându-se astfel continuitate în arendare. Renta viageră agricolă încetează la data la care terenurile însumate, depăşesc 10 ha.
În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare.