x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Accizele se vor calcula la un curs de 4,2655 lei/euro

Accizele se vor calcula la un curs de 4,2655 lei/euro

de Daniela Ivan    |    01 Oct 2010   •   00:00

Banca Centrală Europeană a stabilit, pentru 1 octombrie, un curs de 4,2655 lei/euro, ceea ce înseamnă că accizele vor fi calculate în 2011 la acest curs de schimb, conform Ordonanţei de Urgenţă 29/2009 cu modificările aduse ulterior prin Codul Fiscal.

Este o scădere cu numai 0,07% faţă de cursul stabilit anul trecut de Banca Centrală Europeană (BCE), care a cotat în septembrie 2009 leul la 4,2688 lei/euro. Asta înseamnă că preţul la alcool, ţigări şi carburanţi va fi aproape neschimbat ca urmare a acestui curs stabilt de BCE. Însă, bugetul va aduna un pic mai puţini  bani în 2011 faţă de anul trecut.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă de 4,2672 lei pentru un euro nivel cu doar 0,02 bani mai mic decât cel din ziua anterioară, când un euro a fost cotat de banca centrală la 4,2674 lei.

Potrivit dealerului unei bănci comerciale, nu a existat nimic spectaculos sau notabil în piaţă interbancară. "Este o lichiditate în lei destul de bună, cu volume relativ reduse şi interes din partea jucătorilor străini scăzut. E o stare de calm. Ne ajută şi corelaţia cu celelalte pieţe din regiune, în condiţiile în care şi zlotul şi forintul s-au apreciat", a declarat dealerul citat.

×
Subiecte în articol: economic