x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Adamescu a cumpărat o treime din Intercontinental

Adamescu a cumpărat o treime din Intercontinental

25 Apr 2011   •   17:59

Un off-shore din Cipru asociat la o firmă cu The Nova Group Investments România, holding deţinut de omul de afaceri Dan Adamescu, a cumpărat 32,9% din acţiunile companiei hoteliere Intercontinental (RCHI), pentru 34,2 milioane lei.

 

Mountbay Limited, firmă înregistrată în Cipru, şi The Nova Group Investments România sunt asociaţi la Zeta SPV Development Bucureşti. Off-shore-ul înregistrat în Cipru a preluat la începutul acestui an 99% din acţiunile Zeta SPV Development de la The Nova Group Investments BV, după ce The Nova Group Investments România a renunţat la dreptul de preempţiune şi a rămas cu 1%.

 

Totodată, Bogdan Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, a fost numit administrator la Zeta SPV Development. Firma are sediul în centrul comercial Unirea din Bucureşti la etajul 5, unde au sediile mai multe firme deţinute de Dan Adamescu, inclusiv The Nova Group Investments România. Familia Adamescu controlează 74,16% din acţiunile firmei care administrează centrul comercial Unirea.

 

Mountbay a cumpărat, miercuri, pachetul de 32,9% din acţiunile Companiei Hoteliere Intercontinental de la RHIC Holding, firmă înregistrată în Luxembourg. Surse din piaţa hotelieră spun că firma RHIC este controlată de familia Păunescu.

 

Tot miercuri firma de asigurări Astra (ATRA), controlată de Dan Adamescu, a achiziţionat 16,22% din titlurile Intercontinental, de la RHIC Holding, pentru 16,9 milioane lei. Astfel, omul de afaceri a ajuns să deţină indirect 31,96% din titlurile companiei care operează hotelul de cinci stele Intercontinental din Bucureşti.

 

În urma tranzacţiilor de miercuri RHIC Holding a ieşit din acţionariatul Intercontinental, vânzând participaţia de 49,12% pentru 51,1 milioane lei (12,5 milioane euro).

 

Familia Adamescu a cumpărat în urmă cu cinci ani, pentru 10 milioane de euro, hotelul de cinci stele Rex din staţiunea Mamaia. Hotelul a fost preluat de la Viorel Păunescu.

×