Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O măsură născută în vremuri de criză — inflație galopantă, volatilitate extremă și presiuni sociale — ea a fost percepută fie ca o salvare pentru populație, fie ca o povară ascunsă pentru economie.
Astăzi, când discuțiile despre menținerea sau eliminarea plafonării reapar mai intense ca oricând, devine evident că miza nu mai este doar una tehnică. Este o problemă economică, socială, politică și strategică, în care fiecare decizie influențează nu doar facturile de mâine, ci și încrederea în instituții, investițiile în energie și direcția în care se îndreaptă România.
Într-o analiză cu accente satirice, Dumitru Chisăliță transformă această dezbatere într-o dramă în cinci acte, unde plafonarea și eliminarea ei devin personaje care luptă pentru viitorul energetic al țării.
ACTUL I – Plafonarea: erou protector sau cost ascuns?
Plafonarea este portretizată ca un personaj cu pelerină de salvator. Ea promite:
-
protecție pentru populație,
-
control asupra inflației,
-
cadrul necesar reducerii dobânzilor,
-
stabilitate într-o perioadă agitată.
Industria o privește cu recunoștință — pentru că menține competitivitatea — dar și cu teamă, deoarece transmite semnale contradictorii privind viitorul pieței.
În spatele imaginii de erou, însă, stau costuri uriașe:
-
presiune masivă asupra bugetului,
-
distorsiuni în piață,
-
descurajarea investițiilor,
-
dificultatea politică de a renunța la un mecanism devenit popular.
Economiștii rezumă situația: „Nu e nici bună, nici rea. Contează cât rămâne și cum iese din scenă.”
ACTUL II – Ideea unei „plafonări inteligente”
Pe masa decidenților apar variante intermediare:
1. Plafonare doar pentru consumul de bază
Restul consumului ar urma să fie plătit la preț de piață.
O soluție de compromis.
2. Două scenarii posibile:
-
prelungirea plafonării încă doi ani — aduce calm pe termen scurt, dar presiune bugetară pe termen mediu;
-
sprijin țintit doar pentru consumatorii vulnerabili — eficient și corect, dar cu potențial de nemulțumire publică.
Toată lumea știe: fiecare variantă aduce și costuri politice.
ACTUL III – Eliminarea plafonării intră în scenă
Apare un nou personaj: Eliminarea. Directă, lipsită de promisiuni emoționale, dar fermă.
Ea oferă propriile argumente:
1. Eliberarea bugetului
-
miliarde blocate,
-
plăți întârziate,
-
tensiuni cu Comisia Europeană.
Eliminarea promite ordine fiscală și scăderea presiunii bugetare.
2. Semnal real către piață
Plafonarea a ascuns prețul real al energiei și a redus motivația companiilor de a investi în eficiență.
3. Atragerea investitorilor mari
Proiecte precum Neptun Deep au nevoie de predictibilitate — exact ceea ce plafonarea nu poate oferi.
4. Renunțarea la pierderile furnizorilor
Companiile cer reguli clare, nu modificări tardive.
5. Piața se autoreglează
Contractele înghețate și consumul artificial dispar.
6. Evitarea dependenței de stat
Plafonarea riscă să devină un instrument electoral, greu de eliminat.
7. Creșterea concurenței
Furnizorii pot inova și concura real doar într-un mediu liber.
ACTUL IV – Punctul de tensiune maximă
Chiar „Eliminarea” recunoaște riscurile:
-
prețurile ar putea crește,
-
un șoc inflaționist este posibil dacă piața nu e pregătită.
Autoritățile oscilează.
„Plafonarea”, deși obosită, pare încă puternică.
„Eliminarea” rămâne fermă, dar rece.
Consiliul Fiscal intervine:
„Beneficiile eliminării sunt reale, dar riscurile sunt mari. Fiți prudenți.”
ACTUL V – O concluzie deschisă
Niciun personaj nu câștigă decisiv.
Adevărul este clar:
-
Plafonarea protejează populația, dar costă mult și distorsionează piața.
-
Eliminarea aduce corecție și transparență, dar poate genera un șoc în prețuri.
România trebuie să găsească echilibrul:
o intervenție inteligentă, temporară și un plan clar de revenire la normalitatea pieței energetice.
Cortina cade.
Dar discuția — ca și prețurile energiei — rămâne în continuă mișcare.
Citește pe Antena3.ro
