Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APARP) va sesiza organismele Uniunii Europene dacă administratorii fondurilor de pensii vor fi obligaţi, prin schimbarea legislaţiei, să garanteze un randament minim anual al pensiilor private obligatorii (pilonul II) egal cu rata anuală a inflaţiei, afirmă administratorii de pensii într-o scrisoare deschisă publicată vineri. În urmă cu câteva zile, mai multe asociaţii nonguvernamentale şi sindicate au solicitat această garanţie, iar la Senat există chiar un proiect de modificare a Legii 411/2004 privind fondurile de pensii, depus în toamna lui 2007 şi care va fi dezbătut luna viitoare.
CLIMAT INSTABIL. "Schimbarea regulilor jocului, deja acceptate, de altfel, la momentul la care sistemul este gata de a fi lansat, va avea consecinte negative majore în plan international, România fiind percepută ca o ţară cu un climat legislativ instabil, faţă de care investitorii străini îşi vor pierde complet interesul, cu efecte catastrofale asupra economiei naţionale şi a balanţei de plăţi externe", susţin reprezentanţii administratorilor. APARP afirmă că în argumentele organizaţiilor nonguvernamentale prezentate în scrisoarea prin care se cerea instituirea respectivei garanţii există o confuzie între "două sisteme de pensii complet diferite, sistemul de pensii de tip beneficii definite şi sistemul de tip contribuţii definite, sistem implementat şi în România prin Legea 411/2004".
RANDAMENTE. Administratorii cred că efectele schimbărilor se vor reflecta în randamentul fondurilor de pensii şi în detrimentul participanţilor, considerând că "actuala lege include deja două tipuri de garanţii: cea a contribuţiilor plătite, mai puţin cheltuielile legale, şi garanţia relativă a randamentului fiecărui fond de pensii faţă de randamentul întregii pieţe". Aceste garanţii au făcut ca marea majoritate a fondurilor existente pe piaţă au acelaşi grad de risc şi structură de active. APARP crede că, pe termen lung, viitorii pensionari vor pierde, deoarece politica de investiţii a administratorilor se va orienta către instrumente financiare pe termen scurt, iar randamentul va fi chiar mai mic decât rata inflaţiei.