x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Adrian Câciu ANUNȚĂ când va fi aprobată rectificarea bugetară

Adrian Câciu ANUNȚĂ când va fi aprobată rectificarea bugetară

24 Noi 2021   •   12:36
Adrian Câciu ANUNȚĂ când va fi aprobată rectificarea bugetară

Rectificarea bugetară va fi aprobată, vineri, a anunțat ministrul desemnat al Finanţelor Adrian Câciu în fața comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Acesta a primit aviz favorabil.

„Stăm până o aprobăm. Trebuie să am câteva ore să ajung la minister, să mă asigur că am toate sursele de finanțare, că deficitul se menține. Ne vom menține în programul de convergență asumat cu Comisia Europeană și vom găsi formula de spațiu fiscal, astfel încât să introducem și provocările aduse de programul de guvernare și de situația macroeconomică”, a declarat Câciu, senator PSD.

El spune că în rectificare prioritățile vor fi sănătatea, salariile din sistemul sanitar, pensiile și că sumele provin din redistribuiri de fonduri, prin urmare nu vor fi probleme.

 

×
Subiecte în articol: rectificare bugetara adrian caciu