Adrian Oros: Fermierii vor avea acces la credite cu dobândă ROBOR de 2%
Fermierii afectaţi de pandemia de coronavirus vor avea acces la credite cu o dobândă ROBOR de 2%. Valoarea creditului va fi de până la 85% din suma totală pe care o vor primi ca subvenţie în această perioadă, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
"Pentru a facilita accesul fermierilor la creditare în condiţii avantajoase, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), împreună cu băncile comerciale şi cu Fondul de Garantare au încheiat convenţii, în aşa fel încât pe baza adeverinţelor emise de APIA fermierii să aibă acces la credite cu o dobândă ROBOR de 2%. Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate atât din FEGA cât şi pentru suma totală pe care fermierii o va primi ca şi subvenţie în această perioadă", a spus demnitarul.
Acesta a mai precizat că adeverinţele vor fi eliberate de APIA începând cu 15 mai 2020, cu două luni mai devreme, comparativ cu 2019.
"Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor fermierilor afectaţi de evoluţia pandemiei coronavirus, fermierii pot primi adeverinţele la 2-3 zile de la data depunerii cererilor. Asta este promisunea colegilor mei de la APIA şi cu siguranţă se vor ţine de cuvânt", a mai spus Oros.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Distribuitorii de Bunuri solicită Guvernului României reintrarea în legalitate
Virgil Popescu, „ușor nemulțumit” de ordinul ANRE: Lasă la latitudinea furnizorilor să ofere discount
Ministrul Energiei, nemulțumit că ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor oferirea discountului
Proiectantul sectorului Târgu Mureș-Târgu Neamț din A8, monitorizat de CNAIR
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
