Romania este a doua economie din punct de vedere al reformelor, potrivit studiului Doing Business 2007 - "Cum sa faci reforme", coordonat de Banca Mondiala. La fel ca si Georgia, ocupanta primului loc, Romania a beneficiat de reforme in sase dintre cele zece domenii analizate. Bulgaria s-a plasat pe locul 11. Clasamentul compara reglementarile legale din 175 de tari. Autorii au remarcat faptul ca in cazul economiilor celor mai reformatoare din ultimii trei ani, aproape 85% dintre schimbari s-au facut in primele 15 luni ale unei noi guvernari.
Dintre reformele ce au avut loc in Romania, autorii mentioneaza adoptarea noii legislatii a muncii care incurajeaza companiile sa angajeze debutanti. De asemenea, au fost simplificate procedurile pentru obtinerea autorizatiilor in constructii si au fost infiintate birouri unice pentru procesarea cererilor. Inainte, intreprinzatorii erau nevoiti sa alerge la cinci autoritati diferite. Perioada pentru obtinerea documentelor necesare constructiilor a scazut cu 49 de zile. Procedurile de comert international au fost si ele simplificate. Timpul necesar pentru indeplinirea tuturor cerintelor legale au fost injumatatite, fiind in prezent de 14 zile. Numarul documentelor de export s-a redus si el la patru, la fel ca media Uniunii Europene. (Adrian Mihai)Citește pe Antena3.ro