Firmele romăneşti au inceput să se extindă in Europa după ce afacerile din ţară inregistrează creşteri neaşteptate. Există chiar şi companii care au avut ambiţia să intre pe pieţe puternice: Franţa, Belgia, Spania sau Anglia.
Firmele romăneşti au inceput să se extindă in Europa după ce afacerile din ţară inregistrează creşteri neaşteptate. Există chiar şi companii care au avut ambiţia să intre pe pieţe puternice: Franţa, Belgia, Spania sau Anglia.
Romstal, Mobexpert, Rulmentul Bărlad, Cuprom, Agricover au decis să-şi extindă afecerile in Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Ele se alătură astfel altor companii puternice care au făcut achiziţii in străinătate: BCR, Rompetrol, Petrom, Policolor sau Flamingo.
Â
Â
CONSTRUCŢII. Romstal, companie care activează pe segmentul termo-hidro-sanitare, are ambiţia de a construi cea mai mare reţea de distribuţie de profil din Estul Europei. "Pe fondul dezvoltării economice actuale, planurile de dezvoltare se vor concentra pe extinderea către două noi pieţe, extrem de competitive: Bulgaria şi Serbia. La fel de importante, in termeni de extindere, sunt deschiderile a 30 de reprezentanţe in sistem franciză şi inaugurarea a 14 filiale proprii", a declarat Ovidiu Henter, directorul general executiv la Romstal. In noile locaţii, Romstal va inaugura centre ce vor insuma o suprafaţă totală de peste 30.000 mp şi vor cuprinde showroom-uri şi depozite de produse. Investiţia pentru anul in curs se ridică la peste 40 de milioane de euro. Reţeaua de retail a companiei numără la momentul de faţă 157 de puncte de vănzare, dintre care 120 in Romănia, 19 in Ucraina, 17 in Republica Moldova şi unul in Italia, cu o suprafaţă totală de 70.000 mp.
Â
Â
MOBILĂ. Şi produsele Mobexpert vor fi văndute in Bulgaria, după ce grupul va deschide in vara acestui an un centru comercial la Sofia. "Magazinul de la Sofia va avea o suprafaţă de vănzare de 11.000 mp şi va fi finalizat in urma unei investiţii de 5-6 milioane de euro", a precizat Dan Şucu, preşedintele grupului Mobexpert. El a adugat că afacerile din Romănia merg foarte bine şi a precizat că va deschide un magazin şi in Belgrad.
 Â
Â
ELECTROCASNICE. Retailerii romăni sunt deja prezenţi in regiune. Grupul Flamingo are deschise 27 de magazine in Bulgaria, Croaţia, Olanda, Ungaria, Macedonia, Moldova, Serbia şi Muntenegru. Anul trecut a deschis la Belgrad, in cel mai important centru comercial din oraş, un magazin Flamingo. Acesta are o suprafaţă de 180 de mp şi a necesitat o investiţie de 150.000 de euro. Extinderea regională costă 12,4 milioane de euro, după cum a anunţat conducerea Flamingo, cu ocazia listării la bursă. Şi Altex vrea să extindă conceptul Media Galaxy, in Bulgaria şi Serbia, avănd in vedere că in Romănia ritmul de creştere al vănzărilor nu va mai fi atăt de spectaculos ca pănă acum.
Â
 Â
AGRICULTURĂ. Grupul Agricover vrea să investească 7-8 milioane de euro pentru a-şi extinde activităţile in Serbia şi Bulgaria. "Probabil, in orizontul anilor
2008-2009, vom investi in aceste ţări circa 7-8 milioane euro, unde vom intra cu diviziile de achiziţie şi comercializare a produselor oleaginoase şi cerealelor, precum şi cu unităţi de procesare a seminţelor certificate", a declarat directorul general al Agricover, Radu Arsene.
Â
 Â
INDUSTRIE. Acţionarii de la Rulmentul Bărlad au decis in februarie ca firma pe care o administrează să achiziţioneze 49% din capitalul societăţii New MGM Company, din Ungaria, contra sumei de 3,43 milioane euro. De asemenea, au mai hotărăt să investească 90.000 euro in crearea unei firme de distribuţie in Bruxelles din care va deţine o cotă de 30%. Capitalul firmei va fi de 300.000 euro.
Â
Şi Cuprom a fost pe punctul de a prelua compania minieră RTB Bor, insă Agenţia de privatizare din Serbia a anulat acordul de vănzare, intrucăt firma romănească nu a prezentat la timp garanţii privind plata preţului de achiziţie. Acum, se aşteaptă o nouă licitaţie. Prima companie romănească care a decis să se extindă peste graniţă a fost Policolor. Compania bucureşteană deţine incă din 1998 pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Orgachim, cel mai mare producător de vopsele şi răşini sintetice din Bulgaria. Pentru achiziţionarea a 51% din acţiunile societăţii Orgachim Ruse, Policolor a plătit suma de 8,9 milioane dolari şi s-a obligat să efectueze, in următorii trei ani, investiţii in valoare de 5 milioane de dolari din surse proprii sau atrase.
Â
Â
Multinaţională petrolieră
Rompetrol a inaugurat recent primele staţii de benzină sub brand propriu din Franţa. Sunt doar primele două unităţi dintr-un total de zece pe care compania le va deschide in 2007 in această ţară. Investiţia totală se va ridica la 40 de milioane euro. Dinu Patriciu vrea să facă din Rompetrol prima companie multinaţională cu sediul la Bucureşti. El spune că pe o rază de 1.000 de kilometri in jurul Bucureştiului se află o piaţă de peste 100 de milioane de consumatori numai bună de cucerit. Cele mai importante operaţiuni Rompetrol sunt localizate in Romănia şi Franţa. Grupul mai are activităţi in Spania, Georgia, Albania, Republica Moldova, Ucraina, Cipru, Elveţia, Libia, Rusia, Kazahstan şi Bulgaria. Tot in acest an, Rompetrol va investi, prin intermediul subsidiarei sale Dyneff, circa 60 de milioane de euro pentru a construi un depozit de produse petroliere.
Concurentul Petrom deţine li-cenţe de exploatare a unor cămpuri petroliere in Kazahstan şi două companii petroliere locale şi licenţe de extracţie in Tanzania. Petrom deţine 68 de staţii in Republica Moldova, două staţii şi un depozit in Ungaria şi 12 staţii in Serbia-Muntenegru.
Â
Â
Bancar
Banca Comercială Romănă este prezentă in Europa prin intermediul Anglo-Romanian Bank Ltd, la care este acţionar majoritar. "ARBL este printre cele mai mari investiţii romăneşti in străinătate, cu un capital social de peste 100 de milioane de euro. Este o afacere integral romănească, cu tradiţie pe piaţa britanică, franceză şi germană, unde deţine sucursale", a declarat Cornel Cojocaru, purtătorul de cuvănt al BCR. Banca a rezultat in urma concentrării cu subsidiarele din Germania - Frankfurt Bukarest Bank şi Franţa - Banque Franco Roumaine.
Â
Â