x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Agricultură: Scade acciza la motorină

Agricultură: Scade acciza la motorină

28 Apr 2010   •   00:00

Reducerea accizei la motorină pentru agricultori a fost aprobată astăzi de Guvern, aşa a anunţat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii, însă va fi aplicată de-abia după obţinerea aprobării din partea Comisiei Europene.

Acciza la motorină folosită în agricultură va fi redusă la nivelul de 21 euro la 1.000 de litri, iar aprobarea Comisiei Europene este doar o "formalitate", potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii.

"Textul final a fost convenit informal cu Comisia Europeană. După ce am discutat textul în primă lectură în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, l-am trimis oficial pentru aprobare şi aşteptăm decizia Comisiei. Se va aplica după ce primim aprobarea Comisiei, dar nu sunt probleme. Toate problemele tehhnice au fost rezolvate, este practic o formalitate", a spus ministrul Agriculturii.

Nivelul redus al accizei se va aplica pentru o cantitate totală anuală de motorină de maxim 700 milioane litri utilizată drept combustibil la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal (până la 597 milioane litri), zootehnic (99 milioane litri) şi îmbunătăţiri funciare (3,7 milioane litri).

×
Subiecte în articol: redactie