x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ajutor de încălzire, iarna 2024-2025. Beneficiari și condiții de acordare

Ajutor de încălzire, iarna 2024-2025. Beneficiari și condiții de acordare

de Redacția Jurnalul    |    30 Oct 2024   •   14:15
Ajutor de încălzire, iarna 2024-2025. Beneficiari și condiții de acordare

Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor de încălzire oferit de autorități în sezonul rece 2024-2025.

Acesta este destinat să acopere costurile cu gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Sprijinul este pentru românii cu venituri reduse: familiile cu venit net mediu lunar pe membru sub 1.386 de lei și persoanele singure cu venituri de până la 2.053 de lei.

Și pensionarii care în luna august aveau venituri sub aceste limite pot solicita ajutorul. 

Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri.

Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depășească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite.

Cererea pentru acordarea ajutorului se poate obține de la primăria localității de domiciliu sau de pe site-ul acesteia. Dreptul la ajutor se stabilește începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până pe 20 ale lunii respective.

Ajutoarele sunt acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale, instituții subordonate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale”, anunța Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială la începutul acestei luni.

Condiții pentru acordarea ajutorului de încălzire

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, arată Ministerul Muncii, citat de Antena3 CNN.

 Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de:

  • 1386 lei /persoană în cazul familiei
  • 2053 lei, în cazul persoanei singure

Acte necesare

1. Cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, însoţită de documentele doveditoare

2. Documente de identitate titular şi membrii (B.I., C.I., C.I.P., P, P.S.T., P.S.P., D.I.);

3. Copie factura energie termică, gaze naturale, energie electrică;

4. Acte doveditoare privind locuinţa:

- Contract de vânzare-cumpărare;

- Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu clauză de habitaţie;

- Contract de închiriere;

- Contract comodat;

- Certificat de moştenitor/act succesiune;

- Împuternicire notarială întocmită de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere, ori de reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani;

- Titularii trebuie să facă dovada legală a gospodăririi separate (factură de curent electric, factură de gaze, factură de apă) în situaţia în care la o adresă locuiesc mai multe familii;

- Adeverinţă de la Asociaţia de Proprietari/Locatari din care să rezulte numele, prenumele, persoanelor înregistrate în cartea imobilului şi care figurează la cotele de întreţinere; codul radet; adresa de e-mail a asociaţiei;

- Alte documente, după caz.

5. Acte doveditoare privind componenţa familiei:

- Copie act de identitate solicitant şi ale tuturor membrilor familiei care au vârsta peste 14 ani (B.I., C.I., C.I.P.);

- Copie certificate de naştere ale copiilor pâna în 14 ani;

- Copie certificat de căsătorie;

- Hotărâre de divorţ/act notarial - dacă este cazul.

- Declaraţie pe propria răspundere că persoanele sunt despărţite în fapt - dacă este cazul.

- Certificat de deces - dacă este cazul .

- Copie hotărâre judecătorească definitivă de încredinţare a copilului sau încuviinţare a adopţiei, Hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului privind măsura de plasament familial al minorului, Decizia Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Hotărârea Judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă/Hotărârea Judecătorescă de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, Dispoziţia Autorităţii tutelare, potrivit legii şi dacă este cazul.

- Alte acte doveditoare privind componenţa familiei, după caz;

6. Acte doveditoare privind veniturile:

- Adeverinţa de salariat pentru toţi membrii familiei, din care să reiasă venitul net obţinut în luna anterioară depunerii cererii, valoarea bonurilor de masă sau menţiunea că nu se primesc bonuri, prime, indemnizaţii de hrană etc.

- Copii taloane pensie (pentru toate tipurile de pensie)/adeverinţă de la Casa de Pensii din luna anterioară depunerii cererii;

- Adeverinţă eliberată de Casa de Pensii din care să reiasă dacă figurează cu dosar de pensie, dacă este cazul;

- Copie talon de plată a indemnizaţiei de şomaj şi/sau venitul lunar de completare a şomajului;

- Copii talon alocaţie de stat, plasament sau alte indemnizaţii, din luna anterioară depunerii cererii;

- Copii taloane indemnizaţie handicap sau orice alte indemnizaţii acordate conform legii, venit din luna anterioară depunerii cererii;

Venituri realizate din arendare, dobânzi bancare, înstrăinare de bunuri etc., dacă este cazul; (în funcţie de veniturile obţinute, vor putea fi solicitate la depunere acte suplimentare, de exemplu: un extras de cont pentru luna în care se depune cererea pentru a constata dacă persoana sau familia deţine un depozit bancar cu valoare mai mare de 3000 lei).

Persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salariu sau din alte activitaţi, au obligaţia de a prezenta o adeverinţă care să ateste că sunt înregistrate în evidenţă agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene.

7. Alte documente doveditoare:

-Declarație GDPR

-Persoanele care deţin autoturisme - copie carte autoturism /talon autoturism (din care să reiasă anul de fabricaţie al autoturismului);

- Pentru persoanele care solicită ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, contract de debranşare energie termică/gaze naturale sau adeverinţă eliberată de către administraţia blocului, în care să se specifice că încălzirea locuinţei se face cu energie electrică;

- Orice alte documente solicitate, după caz.

Așadar, prin acordarea ajutorului pentru încălzire în perioada 2024-2025, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială vine în sprijinul celor vulnerabili, oferindu-le posibilitatea de a-și menține locuințele la temperaturi adecvate în lunile reci. Prin completarea documentației necesare și transmiterea acesteia în timp util, persoanele eligibile își pot asigura un confort termic minim și pot reduce costurile semnificative ale energiei în sezonul rece. Astfel, ajutorul pentru încălzire 2024-2025 devine un sprijin esențial, mai ales în contextul actual al prețurilor ridicate la energie.

×
Subiecte în articol: ajutor incalzire iarna