x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ambasadorul SUA ar vrea acţiuni la Petrom

Ambasadorul SUA ar vrea acţiuni la Petrom

31 Mar 2011   •   16:30

Mark Gitenstein, ambasadorul american în România, ar dori să cumpere acţiuni la companiile energetice din România după ce nu va mai ocupa această funcţie.

“Legislaţia nu îmi permite ca în calitate de ambasador să cumpăr acţiuni, dar probabil după ce mandatul mi s-ar termina, mi-ar plăcea să cumpăr. Probabil la una dintre companiile energetice pe care statul le va privatiza”, a spus Gitenstein la o întrebare.

Ulterior el s-a întrebat dacă nu cumva Petrom, fostă companie de stat ajunsă între timp în curtea OMV, nu este deja listată.

El a criticat dur managementul făcut de stat la companiile sale, pe care le consideră ineficiente iar directorii acestora iau decizii în funţie de interese personale.

În plus statul “subvenţionează” un mic număr de utilizatori în detrimentul altor consumatori” prin prelungirea unor contracte de mari cantităţi de energie. Ambasadorul a luat astfel la ţintă Hidroelectrica şI “băieţii deştepţi”, ce a prelungit anul trecut contractul cu Alro până în 2018 iar în luna decembrie a acordat o cantitate mare de energie şI pentru combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi pe OPCOM.

×