x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Analiştii financiari prognozează deficit bugetar de 7,3% în 2024 şi creştere economică de 1,7%

Analiştii financiari prognozează deficit bugetar de 7,3% în 2024 şi creştere economică de 1,7%

de Redacția Jurnalul    |    20 Oct 2024   •   20:40
Analiştii financiari prognozează deficit bugetar de 7,3% în 2024 şi creştere economică de 1,7%

Analiştii financiari prognozează deficit bugetar de 7,3% în 2024 şi creştere economică de 1,7%, anunță Ziarul Financiar. Adrian Codîrlaşu, CFA România: În 2025, economia va continua să decelereze, existând chiar un risc de recesiune, deşi nu este scenariul de bază.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna septembrie cu 6,7 puncte, până la valoarea de 40,1 puncte, evoluţie care s-a datorat scăderii cu 7,3 puncte a componentei de anticipaţie a indicatorului, şi cu 5,5 puncte a componentei de condiţii curente, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Asociaţia CFA România.

“Decelerearea economiei în pofida impulsului fiscal semnificativ precum şi incertitudinea cu privirte la conduita politicii fiscale în anul următor au condus la continuarea trendului descendent al indicatorului de încredere”, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Potrivit sondajului, leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0975 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei a rămas relativ constantă comparativ cu exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,97%

În acelaşi timp, in jur de 47% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar aproxomativ 27% anticipează o stabilitate sau o creştere a acestui indicator.

Datele colectate de CFA în luna septembrie 2024 mai arată că, pentru orizontul de 6 luni, in jur de 88% dintre analiştii financiari incluşi în sondajul lunar anticipează un curs valutar de 5,0407 lei/euro.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 2024 a ramas la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,3% din PIB, în timp ce pentru 2025 este estimat sa se reduca la valoarea de 5,9%.

În ceea ce priveşte anticipaţiile de creştere economică pentru anul curent au continuat să se reducă faţă de exerciţiile anterioare şi se situează la valoarea de 1,7%. Pentru anul viitor, economia este anticipată să crească cu 1,1%, existand şi opinii printre participanţii la sondaj de recesiune.

“Pentru anul următor, conform anticipaţiilor, economia va continua să decelereze, existând chiar (deşi nu este scenariul de baza) un risc de recesiune.”, spune Adrian Codirlaşu.

Totodată, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor varia­bile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, este preconizat să atingă 5,12% în următoarele 12 luni.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe 44% dintre participanţi, anticipează o scădere în următoarele 12 luni, în timp ce 38% anticipează o stagnare. De asemenea 38% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt corect evaluate, iar 25% că sunt supraevaluate.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 56% în următoarele 12 luni.

(sursa: Mediafax)

×