Aparenţele înşală. 5 mituri false despre insolvenţă

Procedura de insolvenţă este des acuzată că mai mult creează decât rezolvă problemele firmele care recurg la această modalitate de reglare a conturilor. Specialiştii de la compania de profil CITR demontează o serie de clişee vehiculate pe această temă.

1.       Insolvența echivalează cu falimentul.

Statistic, datele din piață par să confirme această percepție – 5,59% dintre companiile aflate în insolvență reușesc să se reorganizeze. Dar aici sunt luate în considerare şi firmele mici, “adormite”, puțin semnificative pentru economie. CITR are o rată de peste 40% de proceduri în diverse stadii de reorganizare dintr-un portofoliu de 1.000 de proiecte. Acestea vizează organizații mari, cu active de peste 1 milion de euro, care suțin 65% din cifra de afaceri și 49% dintre angajații din economia românească.

2.       Companiile în insolvență nu beneficiază de finanțare.

Resurse financiare pot fi accesate, de la caz la caz. Firmele din domeniul construcțiilor, de exemplu, pot obține o finanțare de tipul scrisorilor de garanție pentru participarea la licitații.

3.       Insolvența este echivalentul fraudei.

Doar 4-6% dintre falimente sunt frauduloase la nivel european, potrivit statisticilor UE. În România, anul trecut, numai 3,4% din numărul dosarelor active pe rolul instanţelor pentru atragerea răspunderii împotriva companiilor aflate în insolvenţă (atât falimente cât şi reorganizări), au implicat potențiale nereguli.

4.       Insolvența este un eșec.

73% dintre antreprenorii intrați în insolvență spun că au devenit mai buni manageri ca urmare a experienței din perioada insolvenței, conform studiilor CITR. Stigmatul eșecului și suspiciunea fraudei reprezintă bariere culturale care îndepărtează antreprenorii din circuitul de afaceri. Ceea ce în cultura de business din alte state, unde un antreprenor reușește în afaceri după mai multe încercări,  nu se întâmplă.

5.       Insolvența este un proces scump.

Rolul administratorului judiciar este și să propună modalități de eficientizare operațională, identificând activități nerentabile și costuri care supraîndatorează. Astfel, onorariile percepute de administratorul judiciar sunt acoperite de sumele reduse în urma eficientizării, neîmpovărând cheltuielile companiei aflate în insolvență.